Handbal

Universitatea a reușit prima victorie în fața Constanței



Antrenorul Bibirig a caracterizat ca utile cele trei meciuri disputate în compania campioanei HCM Constanța
Antrenorul Bibirig a caracterizat ca utile cele trei meciuri disputate în compania campioanei HCM Constanța

Miercuri seară, în cel de-al doilea meci test disputat la malul mării în compania campioanei en-titre, echipa de handbal a Universității Suceava a reușit să obțină prima victorie din istorie împotriva celor de la HCM Constanța. Dornici să spargă gheața în întâlnirile cu Constanța, universitarii au făcut o mare risipă de energie în acest meci și au reușit să se impună la un gol, scor 30 – 29, după ce la pauză conduceau cu 15 – 14. Chiar dacă din echipa HCM-ului au lipsit patru din jucătorii de la națională, mai exact portarii Stănescu și Popescu, dar și jucătorii Toma și Sabou, campionii au aliniat o echipă cu jucători experimentați, în care s-au regăsit și jucătorii străini din lotul foarte numeros al campioanei.
Ieri dimineață, în cel de-al treilea meci dintre cele două echipe, Universitatea a rezistat doar o repriză, partea a doua a jocului aparținând aproape în totalitate constănțenilor, care au câștigat la scor, 46 – 30. Partida a fost echilibrată până înaintea pauzei, cu două minute înaintea finalului primei reprize scorul fiind egal, 17 – 17. Gazdele au înscris de patru ori la rând fără să primească gol și astfel conduceau la pauză cu 21 – 17.
„A doilea meci a fost unul în care jucătorii noștri și-au dorit foarte mult o victorie și în consecință au alergat și au făcut un efort foarte mare pentru a reuși acest lucru. Oboseala acumulată aici s-a simțit ieri, în meciul al treilea, când am pierdut la o diferență mare. Totuși, scorul mare nu reflectă realitatea din teren și asta pentru că adversarii noștri au un lot foarte mare, cu care și-ar putea înscrie liniștiți, trei echipe în campionat și de aceea și-au permis să-și mențină prospețimea din joc, în timp ce la noi s-a simțit oboseala. Cele trei meciuri au fost foarte utile pentru noi, deoarece am reușit să ne dăm seama la ce nivel fizic, tehnic și tactic ne aflăm în acest moment”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că după cele două meciuri de astăzi, cu Universitatea Cluj și HC Odorhei, dar și antrenamentele de săptămâna viitoare va putea ajunge la o concluzie în ce privește titularii cu care va începe returul de campionat.



Recomandări

Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava

Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava
Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava