Handbal

Universitatea a reluat pregătirea pentru noul sezon din Liga Națională



Handbaliștii s-au reunit ieri pe terenul sintetic de la Liceul cu Programul Sportiv
Handbaliștii s-au reunit ieri pe terenul sintetic de la Liceul cu Programul Sportiv

Miercuri seară, pe terenul sintetic de la Liceul cu Programul Sportiv Suceava, jucătorii echipei de handbal s-au reunit și au început pregătirea pentru nou sezon din Liga Națională. Dacă unii din studenți au avut vacanță aproximativ o lună și două săptămâni, cei șapte sportivi ce-au câștigat aurul european universitar în Spania au avut o vacanță mai scurtă, dar plină de realizări.
„Pentru unii din jucători vacanța s-a încheiat mai repede, acum 10 zile, iar pentru restul s-a terminat astăzi. Mă bucur c-am reușit în vacanță să câștigăm aurul european la universitare și pe această cale țin să mulțumesc și Primăriei și Consiliului Local pentru sprijin, deoarece o mare parte din lotul deplasat în Spania evoluează în Liga Națională, la echipa CSU, în care autoritățile locale au investit foarte mult de mulți ani. În următoarele patru zile ne vom reacomoda cu efortul, vom juca fotbal și vom face alergări ușoare. Greul va începe de săptămâna viitoare, iar meciurile de pregătire le vom începe în primul weekend din august, la Suceava, la Memorialul Mihai Mironiuc. La o săptămână după vom participa la un turneu la Vaslui, iar mai apoi la Baia Mare. Cu o săptămână înainte de începerea campionatului îmi doresc să mai facem unul sau două meciuri test. Avem trei jucători noi la prima echipă, dar și alți jucători ce-au venit pentru echipa a doua, dar pe aceștia din urmă vrem să-i urmărim și să vedem dacă vor rămâne”, a declarat miercuri seară antrenorul Adrian Chiruț.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că și-n această vară majoritatea echipelor din primul eșalon au investit mulți bani pentru a se întări, iar Universitatea se va limita la bugetul de care dispune. În același timp, Adi Chiruț a spus că are încredere în jucătorii săi, mai ales c-au crescut în valoare după un sezon în care-au avut multe meciuri bune.
Universitatea a adus trei jucători noi în lot pentru prima echipă
În această pauză competițională, echipa Universității a suferit câteva schimbări în lot, atât la capitolul plecări, cât și la cel al venirilor. Astfel, echipa locală s-a despărțit de croatul Sasa Puljizovic, Cristian Bursuc, Andrei Drăghici, Lucian Preda și Rareș Bursuc. În același timp, sucevenii s-au înțeles până acum cu trei jucători, suceveanul Mihai Sandu, Gabriel Cotinghiu și portarul Daniel Bobeica.
Revenit la acasă după două sezoane petrecute la HC Vaslui, suceveanul Mihai Sandu a fost unul dintre artizanii medaliei de aur la europenele universitare, de pe postul de coordonator de joc.
„Sunt foarte bucuros c-am revenit acasă, aici unde am petrecut cele mai frumoase momente și unde am avut cea mai bună perioadă din carieră. Sper să ajut cât mai mult echipa și să ne îndeplinim obiectivul. Mă bucur c-am început o nouă aventură la Suceava cu un titlu european și chiar dacă am avut o vacanță mai mică pot să spun că a fost o experiență de neuitat, una ce ne-a ridicat foarte mult moralul. Consider că avem un lot foarte bun la acest moment și cu siguranță vom face față cu brio în sezonul următor”, a declarat Mihai Sandu, un produs al școlii sucevene de handbal, crescut la LPS Suceava.
Un alt jucător venit de la Vaslui este extrema dreaptă Gabriel Cotinghiu, un handbalist experimentat, în vârstă de 28 de ani, ce-n ultimul sezon a stat în umbra golgheterului Ligii Naționale, Gabriel Bujor.
„Mă simt bine la Suceava și pot să spun că este o provocare nouă pentru mine și sper să mă descurc cât mai bine. Cred că Universitatea dispune de un lot solid și cred că acest sezon va fi unul extrem de echilibrat, în care echipele mai pragmatice vor avea câștig de cauză. Din ce-am văzut când am fost adversar ai noilor colegi, cred că Suceava este o echipă muncitoare, cu jucători ce aleargă mult și-și sufocă adversarul, dar și un lot destul de tânăr”, a declarat Cotinghiu.
Sucevenii au adus un portar cu o statură impresionantă, de 2,02 metri
Cel de-al treilea jucător venit la Suceava în această vară este Daniel Bobeica, un portar ce are 2,02 metri și 92 de kilograme, venit de la Bacău, care a participat alături de Gabriel Burlacu la Campionatul Mondial de tineret din Brazilia, în anul 2015.
„Am mai fost acum doi ani la Suceava la câteva antrenamente și sper să fie bine și să joc cât mai mult. Am câțiva foști colegi în echipă, și mă refer aici la Târzioru și Olariu, cu care am fost la juniori la Botoșani, dar și Burlacu, cu care am fost la lotul național de tineret, și cred că mă voi integra foarte repede”, a declarat Daniel Bobeica.
Daniel va face echipă cu portarul titular al echipei, Cristian Tcaciuc, cel ce a fost declarat cel mai bun portar al Campionatului European Universitar din Spania și care speră să facă o echipă bună cu noul venit.
„Avem un nou portar în echipă și sper să ne ajutăm reciproc. În mare s-a păstrat lotul de anul trecut, și asta este foarte important. În Spania am avut parte de meciuri mai grele decât ne-am așteptat. Am jucat din plăcere, mai ales că antrenamente n-am avut și am luat fiecare meci în parte și din fericire am ajuns până-n finală. N-am forțat foarte tare pentru a nu ne accidenta și cred că punctul nostru forte a fost unitatea grupului, mai ales a jucătorilor ce-am jucat împreună în ultimul sezon din Liga Națională”, a explicat portarul Cristian Tcaciuc.
Universitatea Suceava va începe noul sezon pe 3 septembrie, cu o deplasare foarte dificilă la HC Dobrogea Sud Constanța, iar mai apoi va avea alte două deplasări grele, la Steaua București și Timișoara, iar între cele două meciuri va juca pe teren propriu, cu CSM București.



Recomandări