Universitatea a ratat promovarea în Liga Națională



Sâmbătă seară echipa de handbal a Universității Suceava nu a reușit să revină în Liga Națională după ce a pierdut în ultima secundă meciul decisiv de la turneul de baraj cu CSM Focșani, scor 19-20.
Miza promovării și-a pus amprenta pe jocul celor două echipe din teren, confruntarea fiind una foarte echilibrată. În prima parte elevii lui Adrian Chiruț au condus mai tot timpul pe tabelă, dar nu au reușit să se distanțeze decisiv, iar adversarii au reușit să egaleze pe finalul reprizei și să intre la vestiar cu un gol avantaj, scor 10-9.
Focșănenii au început mai bine partea a doua și s-au dus la 3 goluri, dar replica studenților nu s-a lăsat așteptată. Ultimele 15 minute jocul a fost extrem de echilibrat, dar nici una dintre echipe nu s-a distanțat decisiv. În minutul 51, Suceava a avut 2 goluri avantaj, dar a fost egalată.
Finalul a fost unul nerecomandat cardiacilor, scorul fiind egal când mai era doar un minut de joc. Studenții au ratat atacul, iar în ultima secundă de joc Focșaniul a primit o lovitură de la 7 metri, pe care a fructificat-o, și și-a asigurat victoria la limită și încă cel puțin un an în Liga Națională.



Recomandări