CS Universitatea Suceava a pierdut fără drept de apel meciul din deplasare cu Poli Timișoara, contând pentru etapa a IX-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Fără cei patru jucători pierduți în intersezon și cu infirmeria plină de accidentați, Universitatea nu mai este deloc echipa robustă care ne-a obișnuit. În aceste condiții, cum era de așteptat, inițiativa a aparținut în permanență bănățenilor. Gazdele au plecat ca din pușcă, izbutind ca în debutul partidei să înscrie de cinci ori consecutiv. După o jumătate de primă repriză ratată în totalitate, perioadă de timp în care nu au înscris decât două goluri, sucevenii au început să dea primele semne de revenire, însă timișorenii au intrat la cabine cu un avantaj confortabil de cinci goluri, 13-8. Repriza secundă a fost parcă trasă la indigo cu prima parte. Profitând de multitudinea de greșeli comise de adversari, bănățenii s-au distanțat în timp record la nouă goluri pe tabela de marcaj, 17-8. A urmat apoi o nouă perioadă de joc bună a sucevenilor, care s-au apropiat amenințător de adversarii lor, la trei goluri, 19-16. Finalul a aparținut însă gazdelor, care s-au impus clar, cu scorul de 27-21. “Poli Timișoara a câștigat pe merit acest meci. Deocamdată atât putem, nu mai avem forță la linia de 9 metri și greșim foarte mult. Nu traversăm un moment tocmai fericit, trebuie să strângem rândurile și să o scoatem la capăt cu handbaliștii pe care-i avem acum la dispoziție. Ne așteaptă două meciuri dificile în Challenge Cup, un bun prilej și pentru jucătorii tineri să arate ce pot”, a declarat antrenorul principal al Universității, Leonard Bibirig.
CSU Suceava: Iulian Andrei – Mitrea (1), Schroeder, Șoldănescu (1), Roșu (2), Cântec (5), Gavriloaia (4), Besarab (4), Petrea (2), Țigănașu (1), Matei Șerban, Țuțu (1).
Iată rezultate înregistrate în etapa a IX a Ligii Naționale de handbal masculin:
Știința Bacău – CSM București 32-23
Poli Timișoara – CSU Suceava 27-21
HCM Constanța – Dinamo Călărași 36-31
CSM Ploiești – CS Caraș Severin 26-26
Pandurii Tg.Jiu – CSA Steaua 38-36
U Cluj – Potaissa Turda 27-26
CSM Satu Mare – HC Odorhei s-a jucat aseară.
Clasament
1. HCM Constanța 9 9 0 0 321-233 18
2. Știința Bacău 9 8 0 1 295-249 16
3. Pandurii Tg.Jiu 9 6 0 3 270-258 12
4. Dinamo Călărași 9 5 1 3 246-245 11
5. HC Odorhei 8 4 1 3 242-226 9
6. Potaissa Turda9 4 1 4 242-242 9
7. CS Caraș Severin 9 4 1 4 229-247 9
8. CSU Suceava 9 3 2 4 236-242 8
9. Poli Timișoara9 4 0 5 216-206 8
10. CSM Satu Mare 8 3 1 4 208-229 7
11. CSM București 9 3 0 6 235-246 6
12. CSM Ploiești9 2 2 5 205-239 6
13. U Cluj 9 2 1 6 233-259 5
14. CSA Steaua 9 0 0 9 215-282 0