Handbal

Universitatea a pierdut la 11 goluri în fața Bacăului



După ce au învins Bacăul de trei ori în pregătiri, sucevenii au fost surclasați ieri în turneul de la Cluj
După ce au învins Bacăul de trei ori în pregătiri, sucevenii au fost surclasați ieri în turneul de la Cluj

Echipa de handbal a Universității Suceava a suferit ieri, prima înfrângere din perioada de pregătire în fața Științei Bacău, scor 27 – 38, după ce la pauză era 14 – 17. Elevii antrenorului Leonard Bibirig au început bine meciul din turneul de la Cluj și au condus doar 15 minute, după care pe fondul greșelilor le-au permis adversarilor să egaleze și să conducă, la pauză băcăuanii având un avantaj de trei goluri, scor 17 – 14. În partea a doua a jocului, jocul Sucevei nu a mai mers deloc și asta după părerea tehnicianului Leonard Bibirig, din cauză că elevii săi nu și-au tratat adversarul cu seriozitate, la fel ca și în a doua repriză de la Memorialul Mihai Mironiuc. În final, studenții au pierdut destul de sever, la 11 goluri diferență, aceasta fiind prima înfrângere în fața Științei Bacău din cele patru meciuri de pregătire disputate în această vară în compania sportivilor pregătiți de Gabriel Armanu.
„Aceasta este valoarea noastră în momentul de față. După turneul de la Suceava mă așteptam la un astfel de rezultat și asta deoarece, atâta timp cât nu tratăm adversarii cu seriozitate și nu vom juca colectiv, nu vom avea șanse de câștig, indiferent de valoarea individuală a jucătorilor. Am avut o discuție cu jucătorii și sper să înțeleagă aceste lucruri în așa fel încât până la începutul campionatului să rezolvăm toate problemele cu care ne confruntăm”, a declarat după meciul cu Știința Bacău, antrenorul Leonard Bibirig. Deși inițial au hotărât să împartă lotul în două echipe echilibrate cu care să participe în paralel la cele două turnee de pregătire, universitarii au plecat cu toți jucătorii la Cluj, după ce au aflat că al doilea turneu, cel de la Turda va începe abia sâmbătă dimineață. Astfel, după meciul de aseară cu Universitatea Cluj, o mare parte a lotului Universității va pleca la Turda alături de antrenorul Răzvan Bernicu, acolo unde urmează să întâlnească azi dimineață, echipa locală, dar și CSM București și Dinamo București, în timp ce jucătorii rămași la Cluj vor evolua astăzi în compania Politehnicii Timișoara.