Handbal

Universitatea a luat doi jucători de la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara



Niculae Ștefan, unul dintre handbaliștii cumpărați de suceveni la licitația de la Sighișoara
Niculae Ștefan, unul dintre handbaliștii cumpărați de suceveni la licitația de la Sighișoara

Directorul tehnic al echipei de handbal Universitatea Suceava, Petru Ghervan, a participat ieri la licitația organizată de Federația Română de Handbal pentru sportivii ce au terminat junioratul în acest an la Centrul Național Olimpic de Excelență de la Sighișoara, eveniment la care au fost prezenți reprezentanți de la majoritatea cluburilor de seniori din România. În urma acestei licitații, Clubul Sportiv Universitatea Suceava a reușit să câștige doi jucători de bandă stângă, dar mai dorește și alți trei sportivi, care mai au încă un an de juniorat. Cei doi sportivi ce vor veni la Suceava, pentru o perioadă de timp care nu a fost încă stabilită, sunt născuți în anul 1992. Ionel Ștefan provine de la LPS Piatra Neamț și joacă atât pe inter stânga, cât și pe extrema stângă, iar Niculae Ștefan provine din București și este specializat pe extremă stânga, ambii fiind componenți ai lotului național de tineret.
„Sunt doi jucători de perspectivă cu care vrem să completăm lotul și care, jucând alături de handbaliștii experimentați de la noi, sper să se formeze și să se afirme. Ei vor veni de luni la antrenamente și săptămâna viitoare urmează să mai avem discuții în ce privește contractul lor, cum îi vor aprecia antrenorii, dar și suma pe care trebuie s-o plătim pentru ei, federația dorind 6.000 de euro pe Ionel și 4.000 de euro pentru Niculae”, a declarat directorul tehnic al universitarilor, Petru Ghervan.
Alți trei jucători de la Sighișoara ar putea ajunge la Suceava
Pe lângă cei doi jucători pe care i-au luat la această licitație, oficialii echipei locale de handbal intenționează să mai aducă trei jucători de la Centrul Național Olimpic de Excelență de la Sighișoara, în primă fază doar cu titlu de împrumut, deoarece mai au un an de juniorat, iar federația nu permite vânzarea lor până nu trec la seniori. Este vorba de interul dreapta Demis Grigoraș și portarul Marius Nedelcu, jucători ce provin de la Vaslui și au fost împrumutați sezonul trecut la Reșița, dar și de Mihai Sandu, handbalist ce a fost descoperit la LPS Suceava, toți trei fiind componenți ai echipei naționale de tineret.
„Ne dorim să-i luăm sub formă de împrumut, dar va fi mai greu, deoarece sunt doriți și de alte patru-cinci cluburi din țară. Cele mai mari șanse le are portarul Marius Nedelcu, ai cărui părinți au fost la licitație și și-au exprimat dorința ca băiatul lor să vină la Suceava. O situație similară este și la suceveanul Mihai Sandu, care își dorește să se întoarcă acasă, dar lucrurile vor fi lămurite în următoarea ședință a Consiliului de Administrație al FRH, acolo unde se va hotărî unde vor pleca cei trei handbaliști”, a explicat Petru Ghervan.