Handbal

Universitatea a încheiat programul meciurilor de pregătire



În perioada de pauză competițională, Universitatea a disputat opt meciuri de pregătire
În perioada de pauză competițională, Universitatea a disputat opt meciuri de pregătire

Echipa locală de handbal, Universitatea Suceava, a încheiat programul meciurilor de pregătire dinaintea începerii returului Ligii Naționale cu două meciuri test la Odorhei, în compania gazdelor și a Universității Cluj. În prima partidă, cu Universitatea Cluj, elevii antrenorului Leonard Bibirig au făcut un joc bun, conducând aproape tot meciul. Dacă la pauză aveau un avantaj de două goluri, scor 16 – 14, până la final, universitarii și-au mărit avantajul și au câștigat cu scorul de 32 – 26.
În cel de-al doilea meci, sucevenii au cedat în fața celor de la HC Odorhei, scor 36 – 41, după o partidă destul de echilibrată în care, pe final, oboseala acumulată în ultimele meciuri și-a pus amprenta pe evoluția studenților.
În această perioadă de pauză competițională, Universitatea a disputat opt meciuri de pregătire atât cu echipe din liga secundă, cât și cu cele din Liga Națională. În primele două meciuri, la Suceava, elevii lui Leonard Bibirig s-au impus în fața colegelor de divizie Universitatea II, Poli Iași și CSM Focșani. Handbaliștii suceveni au făcut apoi un adevărat maraton, disputând în patru zile nu mai puțin de șase meciuri. După o victorie obținută marți la Focșani, miercuri și joi, Universitatea a avut trei partide la malul mării în compania campioanei HCM Constanța, două pierdute și una câștigată, în timp ce vineri s-au deplasat la Odorhei, acolo unde au jucat în aceeași zi cu gazdele de la Handbal Club și Universitatea Cluj.
„Aceste meciuri de pregătire au fost foarte utile atât pentru echipă, cât și pentru mine, deoarece am reușit să ne dăm seama la ce nivel fizic, dar și tehnico-tactic ne aflăm. Așa cum era normal, în lotul echipei a apărut o stare de oboseală pe care sper s-o depășim printr-un program de recuperare cu bazin, saună și masaj. În această săptămână urmează să punem la punct deficiențele care mai persistă la nivelul jocului, pentru a reîncepe campionatul într-o formă foarte bună”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
La finalul săptămânii, studenții vor relua competițiile oficiale, cu prima etapă din retur, pe teren propriu, în compania celor de la Târgu Jiu, o echipă ce s-a întărit mult în ultima vreme și este destul de dificil de învins.



Recomandări