După o serie de șapte victorii consecutive în returul Ligii Naționale de handbal, echipa locală CS Universitatea Suceava a încheiat ieri campionatul 2009 – 2010 cu o înfrângere pe terenul vicecampioanei UCM Reșița, scor 27 – 36, asta după ce la pauză gazdele conduceau cu scorul de 19 – 12. Față de partidele trecute, studenții au avut la Reșița o evoluție mai modestă în teren, mai ales la capitolul concentrare, acolo unde lipsa unei mize și-a spus cuvântul. Elevii antrenorului Leonard Bibirig au terminat acest campionat pe poziția a șasea în clasamentul Ligii Naționale, făcând un retur de excepție în care au câștigat zece partide din cele 13 disputate.
„La Reșița am făcut un meci mai puțin reușit, lipsa mizei spunându-și cuvântul la concentrarea jucătorilor din teren, atât în atac, cât și în apărare. După seria victoriilor obținute în acest retur mă așteptam și la un rezultat negativ, dar sper ca în Cupa României să evoluăm cu o altă atitudine, mai ales în primul meci, cu Târgul Jiu. Țin să-i felicit pe jucători pentru sacrificiile pe care le-au făcut în acest sezon, dar și pentru dăruirea de care au dat dovadă în teren, mai ales în returul de excepție, acolo unde au câștigat zece din cele 13 meciuri disputate”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
Miercuri, studenții vor participa la Cupa României ce are loc la Brașov, acolo unde în primul meci vor întâlni ocupanta locului trei în clasament, Pandurii Târgu Jiu.