Handbal

Universitatea a încheiat anul cu un meci din optimile Cupei României



Universitatea a pierdut la 3 goluri în duelul cu Constanța
Universitatea a pierdut la 3 goluri în duelul cu Constanța

Sâmbătă seară, echipa de handbal a Universității Suceava a încheiat anul 2016 cu un meci pierdut pe teren propriu, în fața celor de la HC Dobrogea Sud Constanța, scor 19 – 22. Partida a contat pentru optimile Cupei României din acest sezon, competiție în care studenții nu și-au propus nici un obiectiv, și asta deoarece s-au concentrat doar pe campionat, acolo unde sunt în cărți în acest moment pentru menținerea în Liga Națională și unde au nevoie de toate resursele pentru a termina cu bine acest sezon. Mai mult, la tragerea la sorți în Cupa României, echipa pregătită de antrenorii Adrian Chiruț și Iulian Andrei n-a avut noroc și a picat cu una dintre pretendentele la acest trofeu, dar mai ales la titlul național în campionat, o echipă ce a investit enorm față de Suceava, la toate capitolele. Sucevenii au abordat acest meci fără doi jucători importanți la linia de 9 metri, Adi Târzioru și Dusan Sipka, ambii accidentați, dar și cu mai mulți handbaliști ce au intrat în teren deși acuzau dureri cauzate de accidentări mai ușoare.
Cu toate că meciul a început într-o anumită atmosferă de vacanță, pe parcurs lucrurile s-au schimbat semnificativ, iar partida s-a transformat într-o adevărată piesă de teatru, tragicomică, la care și-au adus contribuția și cei doi arbitri.
Arbitrii au dat 16 eliminări de două minute, nouă pentru oaspeți și șapte pentru studenți
Partida din sala LPS Suceava a început cu multe greșeli de ambele părți, mai ales în tabăra suceveană. Constanța a fost mai lucidă și s-a distanțat la trei și mai apoi patru goluri după 18 minute de joc, scor 7 – 3, în care au fost perioade destul de mari fără gol. Tensiunea din sală a crescut, atât în teren, dar mai ales pe banca de rezerve a Sucevei și în tribune, grație arbitrilor ce au stricat și au scăpat jocul din mână prin decizii controversate, dar și a teatrului făcut de unii jucători foarte experimentați ai oaspeților, care nu-și avea rostul, așa cum ne-au obișnuit la fiecare întâlnire de la Suceava.
Dobrogea Sud a marcat de trei ori la rând în ultimele două minute ale primei reprize și a intrat la vestiar cu un avans de șase goluri, scor 13 – 7. În partea a doua, Universitatea a luptat în teren pentru a micșora din diferență și s-a apropiat la doar două goluri de oaspeți în minutul 43, scor 12 – 14, dar arbitrii l-au eliminat gratuit pe Olariu și au dat 7 metri pentru oaspeți, iar efortul studenților părea în zadar. În ciuda intervențiilor foarte bune ale portarului Cristi Tcaciuc, Universitatea n-a mai reușit să se apropie foarte mult și să spere la o egalare, pe fondul unui joc în care unii din constănțeni nu prea se gândeau la joc, ci doar cum să-i provoace pe universitari. Constanța s-a dus din nou la șapte goluri când mai erau șase minute de joc, iar până la final, Universitatea a marcat de patru ori la rând, scor final 19 – 22.
În acest meci, pentru Universitatea Suceava, Sasa Puljizovic și Sebastian Polocoșer au marcat câte patru goluri fiecare, Bogdan Baican, Alin Petrea, Andrei Olariu și Adi Mitrea au reușit câte două goluri fiecare, iar Cătălin Costea, Ioan Tcaciuc și Gabi Burlacu, câte un gol fiecare.
Ambele echipe au avut jucători cu probleme medicale, unii din ei evoluând în acest meci
La acest meci din optimile Cupei României, ambele echipe s-au confruntat cu jucători indisponibili, dar și cu handbaliști ce au evoluat, deși acuzau dureri sau erau răciți.
„Felicit echipa suceveană pentru meciul făcut astăzi, una ce a dat foarte mulți jucători talentați în handbalul românesc, inclusiv pentru echipa națională. Noi ne-am pregătit, dar nu am fost în forma sportivă de acum două sau trei săptămâni, iar în plus am avut și jucători ce au răcit. Am urmărit meciurile Sucevei și ne-am pregătit special tactica pentru acest adversar și ne bucurăm că am mers mai departe”, a declarat constănțeanul Branislav Angelovski.
Tehnicianul sucevean Adrian Chiruț s-a bucurat că n-au apărut alte accidentări, deși meciul a fost unul destul de încins.
„Felicit și eu echipa din Constanța pentru meciul de astăzi, dar și pe jucătorii noștri care au jucat extraordinar. Jucătorii noștri au depus un efort enorm, mai ales că marea majoritate ce au intrat în teren simțeau dureri, dar n-au renunțat la luptă. A fost un meci foarte disputat și sunt bucuros că n-au apărut alte accidentări, mai grave. Acum intrăm în vacanță și vom începe o perioadă de recuperare medicală pentru jucătorii ce au nevoie. Ne vom revedea pe data de 5 ianuarie și sper ca toți jucătorii să fie apți pentru pregătire”, a declarat antrenorul Adrian Chiruț.
Universitarii se vor reuni pe 5 ianuarie și vor relua campionatul pe 4 februarie, când vor juca în deplasare, tot cu HC Dobrogea Sud Constanța.
Rezultatele optimilor de finală în Cupa României
Poli Iași – Dinamo București 35 – 48 (13 – 22)
Potaissa Turda – HC Vaslui 31 – 30 (14 – 13)
Poli Timișoara – HC Adrian Petrea 31 – 23 (16 – 7)
Dunărea Călărași – Minaur Baia Mare 37 – 32
CSA Steaua București – CSM Făgăraș 23 – 21 (12 – 12)
CSM Satu Mare – CSM București 27 – 29 (13 – 14)
HC Odorhei – CSM Focșani 39 – 31 (23 – 11)
CSU Suceava – HC Dobrogea Sud Constanța 19 – 22 (7 – 13)



Recomandări