Echipa de handbal a Universității a reușit aseară să obțină cea de-a doua victorie din acest sezon al Ligii Naționale din tot atâtea meciuri, scor 42 – 30, în fața celor de la CSM Satu Mare. La primul lor meci oficial în fața propriilor suporteri din acest campionat, elevii antrenorului Leonard Bibirig au făcut un galop de sănătate în fața unei echipe oaspete ce nu și-a pus mari speranțe într-un rezultat pozitiv la Suceava, motiv pentru care și-a lăsat acasă trei titulari cu probleme medicale, pentru a-i folosi în etapa următoare, când vor juca pe teren propriu cu Bacăul.
Universitarii au început în forță acest meci și după 10 minute de joc aveau un avantaj de cinci goluri, scor 6 – 1, grație mai multor intervenții salvatoare ale portarului Bogdan Pralea. Văzând că elevii săi nu pot face față iureșului sucevean, antrenorul oaspeților a cerut time-out la jumătatea reprizei, dar timpul de odihnă s-a dovedit în zadar pentru echipa din Satu Mare deoarece până la pauză, Universitatea a avut două serii de patru goluri consecutive și a intrat la vestiare cu un avantaj liniștitor, de 10 goluri, scor 22 – 12.
În repriza secundă, studenții și-au permis să folosească în teren toți cei 14 jucători înscriși pe foaia de joc, dar chiar și așa au reușit să păstreze o diferență de cel puțin 10 goluri, ba chiar să se distanțeze și la 13 goluri în minutul 41, când scorul era 29 – 16. Până la final jocul a fost puțin mai echilibrat, Universitatea câștigând partida la o diferență de 12 goluri, scor 42 – 30.
În această partidă, pentru universitari au reușit să marcheze: Șerban Matei(6 goluri), Pancu (5), Mitrea, Ciubotariu, Dediu și Acatrinei, câte patru goluri fiecare, Chiruț, Țuțu și Adomnicăi, câte trei reușite, Ilieș(2), în timp ce Bursuc și Șoldănescu, câte un gol fiecare.
În celelalte partide ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate, CSM București – HC Odorhei 26 – 30, UCM Reșița – Minaur Baia Mare 34 – 23, Știința Bacău – Poli Timișoara 30 – 21, HCM Constanța – Universitatea Cluj 35 – 32, CSM Oradea – Pandurii Târgu Jiu 27 – 36, iar Steaua București – Dinamo Brașov 27 – 27.
Sâmbătă, în etapa a treia, Universitatea va avea un meci mult mai dificil pe terenul celor de la Pandurii Târgu Jiu.




