Handbal

Universitatea a câștigat trei puncte foarte importante în duelul cu Steaua București



Gabriel Burlacu a fost cel mai bun marcator al sucevenilor, cu 11 reușite
Gabriel Burlacu a fost cel mai bun marcator al sucevenilor, cu 11 reușite

Etapa cu numărul 24 din Liga Națională de Handbal a adus echipei Universității Suceava prima victorie din retur și a treia din acest sezon. Echipa pregătită de antrenorii Petru Ghervan și Răzvan Bernicu a câștigat sâmbătă trei puncte foarte importante în fața uneia dintre echipele cu care se va întâlni și-n turneul play-out, Steaua București, scor final 31 – 29.
Încurajați de suporterii veniți la sala LPS, sucevenii au început foarte bine acest meci și s-au distanțat la trei goluri după patru minute de joc. Oaspeții au echilibrat balanța și au egalat la trei, cele două echipe mergând cap la cap până la mijlocul reprizei, când studenții s-au dus la două goluri. Pe fondul unei superiorități, dar și a câtorva greșeli în tabăra suceveană, steliștii au marcat de trei ori la rând și au preluat pentru prima dată conducerea în minutul 20, scor 10 – 9. Deși au primit goluri destul de ușoare în mai multe momente, universitarii au avut o eficiență bună în atac, atât în pozițional, cât și pe faza a doua și contraatac. Pe finalul primei părți, Universitatea a preluat din nou conducerea și a intrat la vestiare cu un avantaj minim, 16 – 15.
La trei minute după reluarea jocului, Salinas primește a doua eliminare de două minute, dar protestează și arbitri îi dau încă o eliminare și implicit cartonașul roșu. Echilibrul se păstrează până pe finalul jocului, mai exact până în minutul 52, când sucevenii reușesc să se apere mult mai bine și să puncteze de patru ori la rând, iar scorul devine 29 – 26, când mai erau cinci minute de joc. Aflat într-o formă foarte bună, principalul marcator al universitarilor, Gabriel Burlacu, reușește golul cu numărul 30 al echipei sale și al 11-lea personal, iar scorul devine 30 – 27, când mai erau două minute de joc. Finalul a fost unul foarte încins, cu o ratare a sucevenilor și două goluri ale oaspeților ce i-a ținut în suspans pe spectatorii prezenți în sală. Când mai erau 20 de secunde, Mihai Sandu reușește golul ce avea să închidă tabela la scorul de 31 – 29.
Gabriel Burlacu a fost cel mai bun marcator al sucevenilor
Internaționalul de tineret al sucevenilor, Gabriel Burlacu, a fost principala gură de tun a universitarilor în meciul cu Steaua, mai ales de la 9 metri, dovadă fiind și cele 11 reușite, din 13 aruncări la poarta oaspeților. În continuarea listei marcatorilor s-au aflat cinci jucători cu câte trei goluri fiecare, Târzioru, Petrea, Preda, Davidovic și Mihai Sandu, în timp ce Olariu și Trifkovic au marcat de două ori fiecare, iar Bursuc a înscris un gol.
La finalul partide, președintele secției de handbal a clubului Steaua București, Andrei Cian, i-a felicitat pe suceveni pentru o victorie pe care, după părerea sa, au meritat-o.
„Felicit echipa gazdă pentru o victorie meritată. A fost un meci cu multe răsturnări de scor, în care câștigătoarea s-a decis pe final, când Suceava a reușit să gestioneze mai bine jocul, pe fondul ratărilor și greșelilor noastre, nepermise pentru nivelul de experiență al echipei și pretențiilor jucătorilor tineri. Încă o dată se dovedește faptul că pentru a câștiga un meci trebuie mai mult decât prezența în teren, mulți jucători de la noi crezându-se deja în vacanță”, a explicat Andrei Cian.
Autorul ultimului gol al sucevenilor, Mihai Sandu, speră ca echipa să continue în același ritm și la meciurile viitoare.
„A fost un meci foarte dificil și foarte epuizant. Mă bucur foarte mult că am reușit să câștigăm și sper să facem o figură frumoasă și la Constanța, apoi la Timișoara. Sper să avem aceeași evoluție bună și-n meciurile importante din play-out, astfel încât să rămânem în Liga Națională”, a declarat Mihai Sandu.
Antrenorul Petru Ghervan este mulțumit de felul în care echipa a gestionat finalul de joc
La finalul partidei câștigate în fața Stelei, antrenorul sucevenilor, Petru Ghervan, a declarat că speră ca echipa să confirme forma bună în care se află și prin rezultate pozitive la partidele viitoare.
„Astăzi a fost un joc reușit pentru noi, dar nu trebuie să ne bucurăm foarte mult pentru această victorie. Suntem în plină competiție și va trebui să legăm victorii și să găsim resurse pentru a putea face finaluri de joc ca cel de astăzi, când, după părerea mea, am dominat fizic și entuziasmul jucătorilor a purtat echipa spre acest succes în fața unei echipe ce are jucători experimentați. Victoria este foarte importantă dacă ne gândim că aceste trei puncte vor conta mai departe și sper ca traiectoria noastră ascendentă să se confirme în rezultate”, a explicat Petru Ghervan.
Mâine, în penultima etapă a returului, sucevenii vor juca la Constanța, iar miercuri, pe 8 aprilie, vor încheia sezonul regulat cu o partidă pe teren propriu cu Poli Timișoara.
Etapa a 24-a
HCM Minaur Baia Mare – HC Vaslui 34 – 25(14 – 14)
CSM București – HCM Constanța 21 – 25(9 – 12)
CSU Suceava – Steaua București 31 – 29(16 – 15)
Dunărea Călărași – HC Odorhei 29 – 25(16 – 8)
Știința Bacău – Poli Timișoara 25 – 21(13 – 9)
Dinamo București – Energia Pandurii Târgu Jiu (duminică, 29 martie, ora 18.00)
Potaissa Turda a stat.
Clasamentul Ligii Naționale
1. HCM Constanța 22 14 3 5 630 – 578 45
2. HCM Minaur Baia Mare 22 14 3 5 596 – 547 45
3. HC Odorhei 22 14 3 5 594 – 566 45
4. CSM București 22 12 4 6 613 – 581 40
5. Dinamo București 21 12 3 6 561 – 531 39
6. Dunărea Călărași 22 13 0 9 585 – 570 39
7. Știința Bacău 23 11 4 8 585 – 571 37
8. HC Vaslui 23 8 4 11 616 – 640 28
9. Potaissa Turda 22 8 3 11 596 – 615 27
10. Poli Timișoara 22 7 1 14 604 – 601 22
11. Steaua București 22 6 1 15 568 – 625 18*
12. Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu 21 5 0 16 512 – 561 15
13. CS Universitar din Suceava 22 3 3 16 522 – 596 12
* – echipă penalizată cu 1 punct pentru folosirea unui jucător fără drept de joc




Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate
Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate