În cea de-a șasea etapă din returul Ligii Naționale de Handbal, formația Universității Suceava s-a impus clar pe terenul ultimei clasate, Rom Cri Brașov, cu scorul de 36 – 26, după ce la pauză a condus cu 17 – 13. Elevii antrenorului Leonard Bibirig au controlat acest meci de la un capăt la altul și s-au întors acasă cu cele două puncte puse în joc.
Începutul de meci a aparținut Universității, care s-a distanțat la cinci și mai apoi șapte goluri, dar gazdele au recuperat pe final și au intrat la vestiar cu un handicap de patru goluri. Chiar dacă au rulat tot lotul, în repriza secundă, universitarii și-au mărit avantajul și au terminat la zece goluri în fața brașovenilor, diferență ce putea fi mai mare dacă portarul gazdelor nu avea câteva intervenții salvatoare.
„A fost un meci pe care l-am controlat în totalitate, în nici un moment nepunându-se problema învingătoarei. Chiar dacă au jucat cu ultima clasată, sportivii noștri au avut o atitudine foarte bună în teren, pe care sper s-o aibă și în continuare, în lupta noastră de îndeplinire a obiectivului”, a declarat la final, antrenorul Leonard Bibirig.
În această deplasare, din lotul sucevean a lipsit pivotul Ioan Tcaciuc, care încă nu s-a refăcut după o întindere suferită la picior în meciul cu Steaua. Tehnicianul Universității speră ca Tcaciuc să reia antrenamentele din această seară, pentru a fi în formă optimă la meciul din următoarea etapă, când sucevenii întâlnesc acasă echipa CSM Satu Mare.
După această victorie, Universitatea s-a apropiat la trei puncte de următoarea clasată, Pandurii Târgu Jiu, formație ce va juca miercuri pentru această etapă, pe terenul campioanei HCM Constanța. În partida de la Brașov, pentru Universitatea au reușit să marcheze sportivii Mitrea(8 goluri), Ignat(6), Adomnicăi și Bursuc, câte 5 goluri fiecare, Acatrinei și Dospinescu, câte 4 goluri, Șoldănescu(3) și Gavriloaia(1).
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. HCM Constanța 17 16 0 1 545 – 434 32
2. UCM Reșița 17 13 2 2 504 – 428 28
3. Steaua București 18 12 1 5 546 – 473 25
4. Știința Bacău 18 11 3 4 570 – 523 25
5. Pandurii Tg. Jiu 16 10 1 5 425 – 423 21
6. CS Universitatea Suceava 17 9 0 8 485 – 451 18
7. HC Odorhei 18 8 0 10 534 – 552 16
8. Universitatea Transilvania Cluj 17 6 1 10 454 – 480 13
9. CSM Satu Mare 18 6 1 11 525 – 562 13
10. HC Minaur Baia Mare 17 5 1 11 437 – 449 11
11. Universitatea Poli Timișoara 17 5 1 11 430 – 502 11
12. Dinamo București 18 4 2 12 542 – 603 10
13. SCM Rom Cri Brașov 18 1 1 16 452 – 569 3
Echipa CSM Medgidia s-a retras din campionat