Ieri, în penultima etapă a Diviziei A la handbal masculin, echipa de seniori a Universității Suceava a avut o misiune ușoară în fața celor de la GSIP Moreni, într-o dispută desfășurată la Târgoviște și câștigată de suceveni cu scorul de 52 – 17. Deși au avut în față o echipă formată în majoritate din juniori I, studenții pregătiți de antrenorul Răzvan Bernicu nu și-au desconsiderat adversarul și au evoluat la fel ca-n celelalte etape. Mai mult, universitarii au avut ocazia să ruleze tot lotul, în teren evoluând mai mult jucătorii foarte tineri și cei ce au evoluat mai puțin sau cei ce au revenit după accidentări, un bun exemplu fiind extrema dreaptă Adrian Preda, handbalist ce a reușit 15 din cele 52 de goluri ale echipei sale. Mai mult, în afara portarilor Spiridon și Cristi Tcaciuc, toți componenții lotului au reușit să înscrie cel puțin un gol. Aproape de mijlocul primei reprize, Universitatea conducea cu 11 – 3, iar cu două minute înainte de pauză aveau 25 – 5, după 30 de minute scorul devenind 29 – 6. În partea a doua, jocul a curs în aceeași direcție, gazdele fiind surprinse în special pe contraatac, scor final 52 – 17.
„Am întâlnit o echipă de copii, majoritatea juniori I, și nu s-a pus problema câștigătoarei. Pentru noi era foarte important să nu ne accidentăm în acest meci și mă bucur că am reușit acest lucru. În această confruntare am folosit în special jucătorii foarte tineri mai mult și cei ce au jucat mai puțin din diferite motive. Mai mult am urmărit și anumite aspecte tactice în atacul pozițional”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
În meciul cu GSIP Moreni, pentru Universitatea au marcat toți jucătorii din lot, Preda (15 goluri), Baican și Burlacu, câte 6 goluri fiecare, Oprea și Petrea, câte 4 goluri, Vele și Acatrinei, câte 3 goluri, Cristian Bursuc, Alexa, Aldica și Velea, câte două goluri fiecare, iar Ion Tcaciuc, Olariu și Costea, câte un gol.
Joi, de la ora 12.00, echipa Universității Suceava va încheia anul și turul campionatului cu un meci pe teren propriu în compania celor de la Poli Unistil Iași, partidă ce are mari șanse să se dispute în sala Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava, și asta deoarece sala Liceului cu Program Sportiv nu are căldură de aproape două luni de zile.
Clasament
1. HC Dobrogea Sud 9 9 0 0 394 – 223 27
2. CSU Suceava 11 9 1 1 371 – 214 28
3. CS HC Buzău 2012 11 9 0 2 342 – 270 27
4. Știința Municipal Bacău 10 8 1 1 378 – 224 25
5. Poli Unistil Iași 11 6 1 4 348 – 269 19
6. ACS Atletico Alexandria 11 6 0 5 336 – 326 18
7. HC Farul Constanța 11 6 0 5 315 – 307 18
8. CSM București II 11 5 1 5 323 – 307 15*
9. ACS HD Teleorman Alexandria 7 3 2 2 236 – 221 11
10. CSU Târgoviște 9 2 0 7 232 – 339 6
11. CSAT Vicov Bucovina 10 3 0 7 193 – 304 6*
12. LPS Piatra Neamț 10 2 0 8 216 – 348 6
13. GSIP Moreni 12 0 0 12 290 – 480 0
14. CSM Cimentul Bicaz 10 1 0 9 187 – 319 -2*
Penalizări
* CSM Cimentul Bicaz (-3pts reprezentare)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-2pts nerespectare cerințe vârstă)
* CSM Cimentul Bicaz (-2pts nerespectare cerințe vârstă)
* CSM București II (-1pt nerespectare cerințe vârstă)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-1pt nerespectare cerințe număr jucători proprii)