Handbal

Universitatea a câștigat două puncte importante la Timișoara



Suceava s-a impus în fața Timișoarei și mai speră la locul cinci
Suceava s-a impus în fața Timișoarei și mai speră la locul cinci

Aflați în lupta pentru locul cinci în Liga Națională, handbaliștii echipei Universitatea Suceava au reușit ieri după masă să se impună la o diferență de zece goluri, scor 34 – 24, pe terenul celor de la Politehnica Timișoara. Pauza de aproximativ două săptămâni se pare că a fost de bun augur pentru studenții pregătiți de Leonard Bibirg, perioadă în care au reușit să-și revină fizic, dar și psihic după ratarea calificării în semifinalele Challenge Cup. Sucevenii au avut un început mai modest de partidă, gazdele conducând pe tabelă cu 6 – 3 și mai apoi cu 9 – 5, în minutul 14. Universitatea a revenit în joc și a preluat conducerea în minutul 20, scor 12 – 11, la pauză intrând la vestiare cu trei goluri avantaj, scor 16 – 13. Cu o apărare mult mai bună, dar și un contraatac mai eficient, elevii antrenorului Leonard Bibirg și-au mărit treptat diferența și asta chiar dacă pe parcursul meciului au intrat în teren toți cei 14 jucători ce au făcut deplasarea. Cu zece minute înainte de final, universitarii conduceau cu 27 – 20, diferență pe care au mărit-o la 10 goluri, scor final 34 – 24.
„Am început mai greu, dar printr-un joc bun în apărare și pe contraatac, sportivii noștri au pus stăpânire pe joc și s-au desprins la o diferență confortabilă în repriza a doua. A fost un meci cu miză, în care jucătorii noștri și-au dorit foarte mult victoria, dăruindu-se exemplar în teren. Chiar dacă diferența finală a fost una destul de mare, meciul de la Timișoara nu a fost unul ușor, deoarece am întâlnit în teren o echipă tânără, de viitor, care va pune mari probleme în sezonul viitor dacă va rămâne în această formulă”, a declarat Leonard Bibirig. În partida de la Timișoara pe lista marcatorilor suceveni și-au trecut numele sportivii, Dediu(3 goluri), Bursuc(2), Chiruț(2), Adomnicăi(7), Gavriloaia(4), Mitrea(12), Acatrinei(3) și Ignat(1).
Duminică, de la orele 11.00, Universitatea va evolua din nou la Suceava, într-un meci la fel de important în compania Universității Transilvania Cluj.