Echipa de handbal a Universității Suceava este cu un picior în eșalonul secund deoarece în urma rezultatelor din turneul play-out a ajuns pe ultimul loc, poziție ce duce direct în Divizia A. Cu un lot măcinat de accidentări, studenții au avut evoluții bune în ultimele etape, dar, din păcate, au pierdut cel puțin două meciuri în ultima fază sau în ultimul minut. Miercuri, de la ora 17.00, Universitatea Suceava își joacă ultima șansă de a rămâne în prima ligă, într-un meci pe teren propriu contra Timișoarei. În cazul unei victorii a studenților, aceștia mai au o șansă în cazul în care Pandurii Târgu Jiu câștigă maxim un punct din cele două partide rămase de disputat, cu Vaslui și Timișoara.
Unul dintre jucătorii polivalenți ai echipei, Alin Petrea, speră până în ultima clipă că echipa sa se va salva, chiar dacă acest lucru pare foarte dificil.
„Venim după două meciuri destul de grele, pe care le-am pierdut la limită în ultimul minut. Șansele noastre de a rămâne în Liga Națională au scăzut destul de mult și din păcate suntem la mâna rezultatelor, dar pentru aceasta trebuie să câștigăm acest meci de acasă, cu Timișoara, și în același timp să sperăm ca cei de la Târgu Jiu să scoată maxim un punct în cele două meciuri pe care le mai au de disputat. Miercuri vom avea din nou o misiune destul de dificilă, chiar dacă Timișoara și-a asigurat deja rămânerea în Liga Națională. Formează o echipă puternică, ce luptă pentru orice minge, dar noi sperăm să fim mai determinați și să câștigăm cele trei puncte”, a declarat Alin Petrea.
Un alt universitar, extrema Cristian Aldica, speră ca echipa Universității să gestioneze bine finalul de joc și să câștige cele trei puncte.
„Sperăm să facem un meci cât mai bun, mai ales că avem mare nevoie de cele trei puncte. Am pierdut în ultimele două etape la limită, deoarece n-am gestionat cum trebuie finalul de meci, dar eu sper să câștigăm și să rămânem în prima ligă”, a explicat Aldica.
Răzvan Bernicu regretă că s-a ajuns la mâna rezultatelor, iar echipa trebuie să se agațe de această ultimă șansă
Antrenorul secund al studenților, Răzvan Bernicu, crede că echipa suceveană va avea o misiune dificilă, mai ales că lipsesc șase jucători de bază.
„Avem parte de un final de campionat care ne-a prins decimați de accidentări, iar în ultimele trei meciuri am evoluat practic fără 6 din jucătorii de bază. Chiar și așa, băieții au compensat aceste absențe prin dăruire și concentrare făcând meciuri strânse, la limită. Dacă ne uităm în compania cui am pierdut și ce jucători au adversarele noastre zic eu că ne-am achitat cât am putut de bine la ora respectivă, de sarcini. E frustrant că am pierdut la limită și am fost la un pas să scoatem rezultate pozitive, la Timișoara, acasă cu Steaua, dar și la Vaslui. Am ajuns din păcate la mâna rezultatelor, mai avem o singură șansă și trebuie să ne agățăm de ea și să credem până la capăt, să ieșim cu capul sus de pe teren, mulțumiți că am dat totul”, a declarat Răzvan Bernicu.
Tot în această penultimă etapă, Pandurii vor primi vizita celor de la Vaslui, iar Steaua va sta, urmând ca sâmbătă, în ultima rundă, Steaua să joace la Vaslui, iar Târgu Jiu la Timișoara.
Clasamentul turneului play-out
1. Poli Timișoara 14 9 1 4 403 – 365 28
2. HC Vaslui 14 9 1 4 386 – 374 28
3. Steaua Alexandrion București 15 6 1 8 391 – 396 18
4. Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu 14 5 1 8 344 – 365 16
5. CSU Suceava 15 4 2 9 398 – 422 14