După patru săptămâni de pauză, CSU Suceava va evolua din nou în Liga Zimbrilor, vineri, cu începere de la ora 17.30, pe terenul campioanei Dinamo București. Partida din cadrul etapei a XVIII-a va fi transmisă în direct pe postul de televiziune PRO Arena.
Chiar dacă formația pe care o antrenează are practic o misiune imposibilă, Bogdan Șoldănescu speră într-o evoluție convingătoare a jucătorilor săi, care le-au mai pus probleme în trecut dinamoviștilor.
„Venim după o pauză destul de lungă. E greu să ții jucătorii montați în febra competiției având pauze atât de lungi. Într-adevăr, ne așteaptă un meci foarte dificil. În câteva momente ale meciurilor din trecut cu Dinamo, am reușit să le punem probleme. Asta o să facem și acum, o să încercăm să ținem ritmul cu ei și, de ce nu, să ne gândim și la puncte. Indiferent de adversarul pe care îl întâlnim, chiar dacă e echipa de pe primul loc sau cea de pe ultimul, noi mereu ne privim în primul rând pe noi și vedem ce putem îmbunătăți. Asta e mentalitatea noastră și vrem să creștem de la meci la meci. Chiar dacă vineri ne vom măsura forțele cu cei mai buni, vom da totul pe teren pentru noi, pentru echipă și pentru Suceava”, a declarat antrenorul universitarilor.
Clasament
1 Dinamo București 15 13 0 2 523-377 26
2 HC Buzău 14 10 2 2 447-424 22
3 SCM Poli Timișoara 16 9 2 5 467-444 20
4 Potaissa Turda 15 8 2 5 436-420 18
5 Minaur Baia Mare 15 7 4 4 426-414 18
6 CSM București 15 8 1 6 424-423 17
7 CSM Vaslui 15 7 3 5 449-452 17
8 CSU Suceava 14 6 1 7 442-466 13
9 Universitatea Cluj 16 3 2 11 437-486 8
10 CSM Constanța 16 2 3 11 429-474 7
11 CSM Sighișoara 15 0 0 15 395-495 0






