Universitarii suceveni își aleg vineri noul rector



La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava se desfășoară vineri primul tur de scrutin pentru alegerea noului rector al instituției de învățământ superior.
La concursul pentru ocuparea funcție de rector al USV s-au înscris doi candidați. Este vorba despre profesorul universitar doctor Valentin Popa, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știință a Calculatoarelor, și profesorul universitar doctor Aurel Burciu, de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică.
Potrivit calendarului de desfășurare a alegerilor pentru noul rector al Universității din Suceava, astăzi este programată desfășurarea primului tur de scrutin, iar pe 20 februarie 2012 este programat cel de-al doilea tur, dacă este cazul. Pe 22 februarie 2012 se vor anunța rezultatele votului, înainte de contestații, urmând ca pe 23 februarie să se depună și să se soluționeze eventualele contestații. Validarea alegerilor va fi făcută de către Senatul USV pe 28 februarie 2012. Pe 1 martie 2012 va fi finalizat raportul privind alegerile structurilor de conducere și alegerea rectorului Universității „Ștefan cel Mare” , urmând ca acest raport să fie trimis la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea confirmării rectorului desemnat în urma alegerilor.