– La finalul unei joc destul de echilibrat, echipa locală CS Universitatea Bucovina Suceava a fost învinsă de campioana României, Dinamo București cu scorul de 22 – 27(12 – 14)
Ieri, sala Liceului cu Program Sportiv Suceava a devenit neîncăpătoare la primul meci oficial din acest an al echipei locale de handbal, CS Universitatea Bucovina Suceava. În meciul contând pentru optimile Cupei României, tinerii handbaliști suceveni au întâlnit campioana en-titre a României, formația Dinamo Baumit București. Cu toate că aveau în față un adversar redutabil, o mare parte dintre oaspeții fiind componenți ai naționalei de seniori, universitarii suceveni au abordat această partidă cu destul curaj, fapt ce le-a permis să-și pună adversarul în dificultate în mai multe rânduri. Dorința sucevenilor de a demonstra că și la Suceava se joacă handbal de calitate s-a văzut încă de la începutul partidei atunci când jocul a fost unul echilibrat, ba chiar cu un ușor avantaj de partea elevilor lui Petru Ghervan și Florin Leuciuc, care au condus de mai multe ori pe tabelă, dar au fost egalați, astfel că în minutul 16, tabela arăta pentru ultima dată în acest meci un scor egal, 6 – 6. Același minut avea să aducă și golul cu care campionii au preluat pentru prima dată conducerea, în urma unei faze legate la finalul căreia „veteranul” Bibirig a marcat în poarta universitarilor suceveni. În următoarele șapte minute, dinamoviștii au reușit să se distanțeze la patru goluri, dar până la pauză, echipa locală a recuperat două goluri, astfel că la finalul primei reprize oaspeții conduceau doar cu două goluri, scor 12 – 14. Începutul reprizei secunde a aparținut bucureștenilor, care în superioritate numerică au marcat trei goluri consecutive, distanțându-se la cinci goluri, 12 – 17. Universitarii suceveni nu au renunțat la luptă, ba mai mult au reușit să echilibreze balanța jocului și să se apropie de adversarii lor la doar un gol, tabela indicând în minutul 49, scorul de 20 – 21. Vizibil deranjați de acest scor, dinamoviștii și-au adus aminte că sînt campionii României, mărindu-și avantajul la șapte goluri, cu trei minute înainte de final, închizându-se mult mai bine în apărare și profitând de câteva greșeli în lanț comise de suceveni. În ultimele două minute echipa suceveană a mai marcat de două ori, încheind cu fruntea sus în fața campionilor României, scor final 22 – 27. „ Astăzi am reușit un joc bun în fața unei echipe valoroase ce livrează majoritatea jucătorilor din echipa națională. Mă bucur că am ajuns la nivelul în care putem face schimbări fără emoții și asta pentru că înlocuitorii titularilor au reușit să reziste minute bune în fața dinamoviștilor. Meciul, pe ansamblu a fost unul echilibrat, jucătorii noștri punând destule probleme experimentaților jucători de la echipa campioană. Evoluția din acest meci sper să contribuie la ridicarea moralului jucătorilor și la parcursul nostru în returul Diviziei A”, a declarat antrenorul Petru Ghervan. În acest meci, de la suceveni au intrat în teren sportivii Zvanciuc(2 goluri), Iriciuc(2), Gavriloaia(2), Dospinescu(5), Mitre(3), Chiruț(2), Tcaciuc(4), Hapenciuc(1), Juravle(1), Mihai Cezar, Hatneanu, Bursuc și portarii Nicolaevici și Sărdaru. Pîna la începerea returului, echipa locală va mai disputa încă două meciuri de pregătire în compania Politehnicii Iași și a celor de la HCM Piatra Neamț.
Handbal, Cupa României
Universitarii suceveni au ieșit cu fruntea sus din confruntarea cu campioana Dinamo București





