Conducerea echipei locale de handbal și-a stabilit și în acest sezon obiectivele pe care va trebui să le îndeplinească, în Liga Națională, dar și în Challenge Cup. Dacă în ultimii doi ani, oficialii clubului și-au propus împreună cu finanțatorii, antrenorii și jucătorii să termine Liga Națională pe poziția a cincea și un loc de cupă europeană, în acest an universitarii au urcat o poziție mai sus, locul patru și asta deoarece România va avea cu o echipă mai puțin în cupele europene, după ce federația europeană a comasat Cupa Cupelor și Cupa EHF, rămânând astfel trei competiții la nivel de continent, pe lângă Liga Campionilor și Challenge Cup. Totuși, există o posibilitate când nici locul patru din Liga Națională nu ar putea participa în cupele europene, asta în cazul în care Cupa României ar fi câștigată de o echipă ce s-a clasat de la locul cinci în jos. Cu toate că anul trecut au terminat pe podiumul primului eșalon, deși își propuseseră mai puțin, oficialii echipei universitare recunosc că este un obiectiv îndrăzneț și destul de greu de îndeplinit în condițiile în care echipa a fost întinerită după plecările din vară, dar a pierdut la capitolul experiență.
„Locul patru în Liga Națională este un obiectiv îndrăzneț, dacă ținem cont de bugetul pe care-l avem. Totuși noi suntem obișnuiți cu o astfel de stare, care nu poate să fie decât benefică pentru echipă și ne obligă să tragem mai mult și să depunem un efort suplimentar, pentru a nu pica într-o stare de mulțumire ce ne va împiedica să progresăm. Sezonul trecut s-a realizat mult mai mult decât ne-am propus și aici este meritul în principal al sportivilor și antrenorilor, care s-au autodepășit”, a explicat directorul tehnic al echipei, Petru Ghervan. Oficialul Universității a mai adăugat că uneori nu e de ajuns să ai un buget cu mult superior celorlalte echipe din Liga Națională ca să-ți îndeplinești obiectivul, exemplele fiind multe, gen Universitatea Cluj sau Pandurii Târgu Jiu.
Studenții vor avea o misiune dificilă și în cupele europene
Pe lângă locul patru în Liga Națională, universitarii și-au propus pentru acest sezon să ajungă cel puțin până în semifinalele Challenge Cup, competiție în care au revenit după un an de pauză. Grație punctajului bun obținut după finala jucată contra Reșiței, studenții vor intra în competiție în 16-imi, acolo unde vor întâlni echipa Bnei Hertzeliya, din Israel. Turul va avea loc la Suceava, pe 26 sau 27 noiembrie, urmând ca returul să se dispute în Israel, pe 3 sau 4 decembrie. Chiar dacă sunt încă în faza de discuții cu adversarii, sucevenii nu vor putea juca sâmbăta, din cauza religiei echipei din Israel. Dacă vor juca duminică, studenții vor avea puțin timp de recuperare până la următorul meci în campionat și de aceea vor încerca să joace vineri, ba mai mult să dispute ambele manșe în România. Directorul tehnic al studenților, Petru Ghervan crede că și acest obiectiv din cupele europene este unul destul de dificil de îndeplinit, mai ales că anul trecut au evoluat formații puternice din Europa. Mai mult, lotul echipei s-a schimbat față de anul trecut, iar relațiile de joc încă nu sunt la nivelul dorit, dar echipa este pe un trend ascendent.






