Merite recunoscute

Universitarii Radu Florian Bruja și Vasile Demciuc, premiați de Academia Oamenilor de Știință

Conf. univ. dr. habil Radu Florian Bruja
Conf. univ. dr. habil Radu Florian Bruja

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a fost reprezentată la cel mai înalt nivel la gala de decernare a premiilor Academiei Oamenilor de Știință din România. Conf. univ. dr. habil Radu Florian Bruja și lector doctor Vasile M. Demciuc, ambii de la Facultatea de Istorie Geografie USV, au fost recompensați pentru munca prestată. Din cele cinci premii pe care Secția XI Științe istorice și arheologice le conferă anual, două au ajuns la Suceava.
Premiul „Dimitrie Cantemir” i-a fost atribuit lui Vasile M. Demciuc pentru lucrarea ”Cappadocia. Istorie, credință, artă și civilizație bizantină”, București, apărută la Editura Basilica în cursul anului 2020. Premiul a fost oferit la propunerea președintelui secției, prof. univ. dr. Ion Solcanu. În ceea ce-l privește pe conf. univ. dr. habil Radu Florian Bruja, premiul a venit ca urmare a propunerii secretarului științific al secției, prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru. Este vorba de premiul „Grigore Gafencu”, acordat pentru cartea ”Jozef Tiso și Slovacia fascistă”, apărută la Târgoviște, cu sprijinul editurii Cetatea de Scaun, 2020.
Premierea a avut loc în aula Bibliotecii Centrale Universitare și a fost precedată de ședința Adunării Generale a Academiei Oamenilor de Știință din România, pentru anul 2020.

Lector doctor Vasile M. Demciuc
Lector doctor Vasile M. Demciuc
Conf. univ. dr. habil Radu Florian Bruja
Conf. univ. dr. habil Radu Florian Bruja

Recomandări

Concert de colinde susținut de studenții de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, în beneficiul bunicilor din căminul de la Solca

Prima ediție a conferinței studențești Liter@t, organizată la Suceava de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină