Handbal

Universitarii pierd fără drept de apel la Bacău și trec din nou pe ultimul loc

În prima etapă din returul Ligii Naționale de handbal, echipa Universității Suceava a pierdut la o diferență de nouă goluri în deplasarea de la Știința Bacău, scor 19 – 28. Gazdele au condus ostilitățile pe toată durata partidei, în fața unei echipe a Sucevei ce și-a creeat multe oportunități de a marca, dar care a ratat nepermis de mult. Prima repriză a fost una săracă în goluri, astfel că după nouă minute, Știința conducea cu 3 – 2, iar după 20 de minute cu 9 – 6. Pe fondul unui joc foarte bun și dur în același timp al băcăuanilor, gazdele au intrat la vestiare cu un avantaj de șase goluri, scor 13 – 7. Cu un lot din care a lipsit portarul Tcaciuc, Petrea și Eros, dar și cu mulți jucători ce veneau după accidentări mai grave și perioade lungi de recuperare, sucevenii nu au mai reușit să recupereze din diferență, ba mai mult le-au permis adversarilor să-și mărească ecartul, la 9 goluri în minutul 43 și chiar la 11 lungimi în minutul 47, scor 23 – 12, aceasta fiind și cea mai mare diferență a întâlnirii.
„Bacăul a controlat jocul de la un capăt la celălalt și merită victoria, și poate asta e diferența dintre cele două loturi, ca să nu mai spunem de buget. Putem invoca o zi mai slabă, dar nu avem justificări pentru momentele de apatie, mai ales în atac, unde e bine că că am ajuns la finalizare, dar am ratat foarte mult și asta ne-a costat. Am întâlnit o altă echipă a Bacăului față de meciul tur, cu o forță și un ritm de joc mult mai bun, în comparație cu noi, care am avut mulți jucători reveniți după accidentări și care nu au evoluat la potențialul lor maxim”, a declarat antrenorul Petru Ghervan. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că-n acest meci Eros nu a putut intra din cauza unei entorse la un deget, iar Mihai Sandu s-a accidentat la genunchi și urmează să vadă la Suceava cât de grav este după examinări mai detaliate. În meciul de la Bacău, cel mai bun marcator al sucevenilor a fost Burlacu, cu 6 reușite, urmat de Târzioru(5), Davidovic(4), Gavrilovici, Tcaciuc, Preda și Trifkovic, cu câte un gol fiecare. După acest eșec, dar și după victoria Pandurilor cu Potaissa Turda, echipa Universității a revenit pe ultima poziție a clasamentului Ligii Naționale.
Universitarii vor încheia meciurile oficiale pe anul 2014 sâmbăta, 13 decembrie, cu un meci pe teren propriu cu CSM București.

Recomandări

Premierul Bolojan anunță că săptămâna viitoare va fi aprobat un nou pachet de ajutoare financiare pentru refacerea caselor și infrastructurii din județele Suceava și Neamț

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini