Handbal

Universitarii n-au avut probleme cu lotul național de juniori I



Noua echipă de handbal a Sucevei începe să prindă contur
Noua echipă de handbal a Sucevei începe să prindă contur

Cea de-a VIII-a ediție a Memorialului „Mihai Mironiuc” la handbal a debutat ieri de la ora 10.00. Competiția este organizată de Clubul Sportiv Universitar din Suceava în memoria fostului handbalist sucevean Mihai Mironiuc. În prima partidă, echipa gazdă a Universității Suceava a întâlnit echipa națională a României de juniori I, în fața căreia s-a impus fără probleme cu scorul de 44 – 27. Pe fondul unui ritm bun de joc, începutul de partidă a fost unul destul de echilibrat, cu o echipă a Sucevei ce a arătat o poftă mare de joc. Dacă la jumătatea reprizei studenții conduceau cu 10 – 8, până la pauză aceștia și-au mărit avantajul la șapte goluri, scor 21 – 14. Deși a rulat tot lotul avut la dispoziție, echipa pregătită de Răzvan Bernicu a continuat să-și mărească diferența și, cu 10 minute înainte de final, avea cel mai mare avantaj, 37 – 19. În ultimele 10 minute, tricolorii au mai echilibrat jocul și meciul s-a terminat la 17 goluri în favoarea universitarilor.
„În acest meci ne-a interesat în primul rând să ducem atacul pozițional până la finalizarea cu gol, iar în plus să legăm mai bine relațiile de joc și să integrăm noii jucători veniți în această vară. Am întâlnit o națională cu cei mai buni juniori din țară, născuți în 1998 și 1999, echipă în care sunt destui jucători de perspectivă ce au șanse să ajungă prin muncă în prima ligă. În această seară avem un meci mai dificil, cu CSSM Bacău, întâlnire în care vom vedea la ce nivel de pregătire suntem după 7-8 zile în care am făcut pregătire cu mingea”, a explicat după meci antrenorul Răzvan Bernicu. CS Universitar din Suceava a abordat partida cu tinerii tricolori cu un lot format din portarii Spiridon, Cristi Tcaciuc și Manea – Olariu (8 goluri), Baican (6), Alexa (6), Petrea (6), Velea (5), Costea (5), Burlacu (4), Vele (2), Ciutacu (1), Oprea (1), Bursuc, Ion Tcaciuc și Aldica.
Din echipă au lipsit Preda și Roban, primul după ce a făcut o entorsă la antrenamentul de joi și al doilea din cauza unei recidive la o accidentare mai veche.
Astăzi, sâmbătă, 8 august, sucevenii vor evolua din nou cu lotul național de juniori I de la ora 10.00, iar miercuri vor juca pe terenul echipei din prima ligă, HC Vaslui.
Aseară, în al doilea meci de la turneul memorial „Mihai Mironiuc”, CS Universitar din Suceava s-a impus la patru goluri diferență în fața noii echipe a Bacăului, ce evoluează tot în Divizia A, scor 33 – 29, după ce la pauză era 17 – 15.



Recomandări