Handbal

Universitarii joacă tot în deplasare și runda a doua a play-out-ului, la Focșani



Studenții știu că-i așteaptă un meci de luptă la Focșani
Studenții știu că-i așteaptă un meci de luptă la Focșani

După debutul cu dreptul în turneul play-out, la Vaslui, echipa de handbal a Universității Suceava are un nou meci de luptă, pentru trei puncte foarte importante, pe terenul celor de la CSM Focșani 2007. Partita va avea loc luni, de la ora 18.30, deși inițial era programată duminică, pentru că gazdele n-au avut poziție în sală și au fost nevoite s-o amâne. În cele două meciuri din sezonul regulat, ambele echipe au luptat cu toate armele și până-n ultima secundă, ambele partide terminându-se la egalitate. Totuși, luni, miza punctelor este mult mai mare și cu siguranță partida va fi ca o finală de turneu. Unul dintre cei mai experimentați jucători ai echipei, pivotul Ioan Tcaciuc, este de părere că Universitatea trebuie să-și câștige meciurile de pe teren propriu și cu victoria de la Vaslui nu ar trebui să mai aibă emoții.
„Am început cu dreptul acest play-out, după victoria de la Vaslui. Ne așteaptă un meci de luptă la Focșani, așa cum au fost toate cu ei până acum. După părerea mea, dacă vom face punctele de pe teren propriu, cred că nu mai avem emoții, dar la fiecare meci trebuie să dăm maximul și să încercăm să jucăm cât mai bine, și astfel nu cred că vom pierde. După meciul câștigat la Vaslui, atmosfera în lot este bună, deși a fost puțină dezamăgire în vestiar după meciul pierdut tot la ei, în ultima etapă a returului”, a explicat Ioan Tcaciuc.
Antrenorul Adrian Chiruț este conștient că echipa universitară are puterea de a câștiga toate meciurile din play-out
Înaintea meciului de la Focșani, tehnicianul universitarilor, Adrian Chiruț, știe că echipa sa va avea de luptat mult pentru cele trei puncte, dar are încredere că jucătorii săi vor da totul pentru o victorie foarte importantă în economia turneului play-out.
„Focșaniul este o echipă incomodă, mai ales pe teren propriu, și-ntotdeauna am avut de luptat cu ei. Eu sper să jucăm mai bine decât am făcut-o la ultimul meci și cu siguranță putem să luăm cele trei puncte. Dacă vom juca la fel ca-n ultima etapă din retur, nu vom avea nici o șansă la victorie. Atunci am început prost, iar mai apoi a fost greu să recuperăm. Vom pregăti foarte bine acest meci și vom vedea ce va ieși la ora partidei. Jucătorii sunt conștienți că avem puterea și capacitatea să câștigăm toate meciurile din acest turneu, dar trebuie să eliminăm din greșeli”, a explicat antrenorul Adrian Chiruț.
Înaintea acestei partide, Universitatea Suceava nu are probleme de efectiv, în ciuda faptului că anumiți jucători resimt anumite dureri ce apar de obicei pe final de campionat.
Etapa a II-a din play-out
CSM Făgăraș – HC Vaslui (duminică, ora 18.00)
CSM Focșani 2007 – CSU Suceava (luni, ora 18.30)
Clasament play-out
1. CSU Suceava 7 3 2 2 172 166 11
2. CSM Focșani 2007 7 3 2 2 161 157 11
3. CSM Făgăraș 7 3 0 4 168 176 9
4. HC Vaslui 7 3 0 4 172 174 9




Recomandări