La doar trei zile după ce a pierdut la un singur gol în fața celor de la HC Odorhei, echipa de handbal seniori a Universității Suceava are un nou test foarte dificil, tot în fața propriilor suporteri, în compania altei pretendente la titlul Ligii Naționale din acest sezon, HC Dobrogea Sud Constanța. Partida este programată sâmbătă, de la ora 18.00, la sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Pentru acest meci, Universitatea nu va putea conta pe Gabriel Burlacu, jucător ce a reînceput antrenamentele, iar astăzi va merge din nou la control la medicul ce l-a operat la gleznă, urmând să afle de când va putea intra în teren fără a risca o accidentare gravă. În același timp, și Cristian Bursuc va lipsi la meciul cu Dobrogea, după ce a văzut cartonașul roșu și cel albastru la finalul meciului cu Odorhei. Antrenorul Adrian Chiruț crede că lipsa lui Bursuc nu va fi o problemă foarte mare, deoarece echipa e bine acoperită pe posturi, însă are mare nevoie de Gabi Burlacu, pentru a crește forța de atac la linia de 9 metri și apărare a echipei.
„Chiar dacă e greu, trebuie să uităm cât mai repede meciul cu Odorhei și să ne concentrăm doar pe confruntarea cu Constanța, deoarece mai avem doar două zile. Nu prea știu echipa pe care o avea Constanța anul trecut, în Divizia A, dar știu cu siguranță că au rămas mulți de la echipa campioană HCM, jucători foarte buni la care s-au adăugat achizițiile făcute în această vară, ce vor lupta pentru titlul de campioni. Cristian Bursuc cu siguranță nu va juca după cartonașul albastru primit cu Odorheiul, dar avem un lot acoperit pe posturi și nu va fi o problemă foarte mare”, a declarat ieri, antrenorul echipei sucevene, Adrian Chiruț.
Fost jucător al Constanței, suceveanul Bogdan Șoldănescu se va duela cu mulți din foștii colegi
Pivotul sucevean Bogdan Șoldănescu este jucătorul Universității care cunoaște cel mai bine echipa Constanței și asta deoarece a evoluat mulți ani la HCM. Puternicul pivot al studenților se așteaptă la un meci foarte tare, în care își va întâlni în teren o parte din foștii colegi.
„Într-un interval foarte scurt de timp întâlnim din nou o echipă puternică a Ligii Naționale. Deși e un club relativ nou înființat, știm cu toții că e construit pe vechiul HCM, a cărui echipă a avut de-a lungul anilor un cuvânt greu de spus în handbalul românesc. Va fi un meci tare în care noi ne vom bate așa cum am făcut-o și cu Odorhei, pentru a scoate un rezultat bun. Cert este că întâlnim o echipă cu jucători de valoare, ce pot să facă în orice moment diferența”, a declarat pivotul echipei sucevene, Bogdan Șoldănescu.
Etapa a III-a
Dinamo București – CSM București 28 – 27
Dunărea Călărași – CSM Făgăraș 32 – 24
HC Dobrogea Sud – HC Adrian Petrea Reșița 30 – 22
CSM Focșani 2007 – Potaisa Turda 19 – 25
Steaua București – CSM Satu Mare 35 – 27
CSU Suceava – HC Odorhei 28 – 29
HC Vaslui – Politehnica Timișoara, joi 15 septembrie, ora 18.30
Clasament
1. Dinamo București 3 3 0 0 98 – 85 9
2. HC Odorhei 3 3 0 0 87 – 79 9
3. Potaissa Turda 3 2 0 1 101 – 83 6
4. HC Dobrogea Sud 3 2 0 1 88 – 70 6
5. Dunărea Călărași 3 2 0 1 85 – 82 6
6. Steaua București 3 1 1 1 90 – 88 4
7. CSM Focșani 2007 3 1 1 1 78 – 80 4
8. CSM București 3 1 0 2 86 – 82 3
9. CSU Suceava 3 1 0 2 81 – 77 3
10. Politehnica Timișoara 2 1 0 1 50 – 50 3
11. HC Adrian Petrea Reșița 3 1 0 2 73 – 80 3
12. HC Vaslui 2 1 0 1 54 – 70 3
13. CSM Satu Mare 3 0 0 3 80 – 99 0
14. CSM Făgăraș 3 0 0 3 68 – 94 0