Handbal

Universitarii au remizat cu CSM Oradea



Handbaliștii suceveni, comportare bună la turneul de la Arad
Handbaliștii suceveni, comportare bună la turneul de la Arad

Ieri dimineață, în cea de-a doua partidă disputată la turneul de la Arad, CS Universitatea Suceava a remizat în fața celor de la CSM Oradea, scor final 29 – 29, asta după ce la pauză studenții au condus la patru goluri, scor 16 – 12. Acesta este cel de-al treilea meci disputat de CS Universitatea Suceava în compania celor de la Oradea în decurs de o săptămână, în primele două studenții reușind să se impună la unul și la patru goluri. Ca și în primul meci, câștigat joi în fața ungurilor de la Bekecscsaba, antrenorul Petru Ghervan a rulat tot lotul de jucători, tocmai pentru a-i testa și pe cei din linia a doua cum se descurcă în diferite situații de joc. Din teren au lipsit doar Leonard Bibirig, care a fost menajat de tehnicianul studenților deoarece nu este complet refăcut și Mihai Cezar, jucător ce a acuzat niște dureri de stomac. „A fost un meci frumos, în care cel mai mult au avut de câștigat jucătorii din linia a doua, care s-au descurcat onorabil și pe care i-am trimis în teren nu numai în situația când aveam un avantaj considerabil. Prin rularea întregului lot de jucători urmărim în special mărirea vitezei de joc, dar și egalizarea valorilor astfel încât jocul să nu sufere în cazul schimbărilor. Este un turneu foarte util pentru noi, cu meciuri foarte strânse, cea mai mare diferență de scor fiind de doar trei goluri”, a declarat antrenorul Universității Suceava, Petru Ghervan. Ieri seară, echipa suceveană urma să joace de la orele 18,30 cu surpriza acestui turneu, echipa gazdă din Arad, cea care ocupă primul loc în divizia secundă și s-a impus în primul meci al turneului în fața Minaurului din Baia Mare. Astăzi dimineață, studenții vor încheia turneul cu meciul în compania băimărenilor, care au câștigat ieri la un gol diferență disputa cu Oradea.



Recomandări