Handbal

Universitarii au primit răspuns la memoriul făcut către președintele FRH



Nemulțumiți de deciziile arbitrilor în mai multe meciuri din acest sezon al Ligii Naționale de Handbal, dar și de câteva delegări pe care le-au refuzat din diferite motive, oficialii echipei de handbal CS Universitar din Suceava au făcut un memoriu către președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, în care au pus pe hârtie toate problemele întâmpinate în acest campionat.
La începutul acestei săptămâni, sucevenii au primit și un răspuns oficial din partea șefului FRH, în care acesta din urmă solicită date concrete și detaliate ale nemulțumirilor universitarilor, începând cu meciurile la care au existat probleme și punctual care au fost acestea. Alexandru Dedu le-a transmis sucevenilor că federația testează un program de stabilire a delegărilor de arbitri care va ține cont și de criteriile cerute de suceveni.
„Federația are o evidență clară, computerizată a tuturor partidelor oficiale desfășurate și este în faza de testare/implementare a unui program de stabilire a delegărilor de arbitri asistat de calculator, care are la bază criteriile menționate de dumneavoastră, dar și altele de care în mod justificat trebuie să ținem cont în mod obiectiv. Sugestia dumneavoastră însă, și mai ales momentul ales, este interesantă pentru mine deoarece propuneți ca delegările să fie pe baza categoriei de dificultate a jocurilor și a obiectivelor propuse, ceea ce în acest moment, având în vedere poziția din clasament a echipei din Suceava, nu vă poate aduce doar arbitri din prima categorie de valoare”, a explicat președintele FRH, Alexandru Dedu.
Șeful FRH a cerut detalii privind meciurile în care echipa universitară a fost dezavantajată
În acest sezon al Ligii Naționale de Handbal, oficialii echipei sucevene au făcut pentru prima dată un memoriu scris după un meci în care au susținut că arbitrajul a influențat rezultatul final, meciul fiind cel pierdut la Vaslui acum două etape. Mai mult, sucevenii au recurs la această formă de protest după ce la alte meciuri cu arbitraje ostile au considerat că este de ajuns să facă doar reclamații verbale către oficialii federației, dar se pare că acestea nu au avut efect. Se pare că forma scrisă a reclamațiilor este și metoda prin care acestea să ajungă și la președintele FRH.
„Vă rog respectuos să ne comunicați detaliile privind meciurile în care echipa pe care cu onoare o reprezentați a fost dezavantajată de cuplurile desemnate. Vă rog să-mi comunicați dacă există cupluri de arbitri recuzate de CSU în ianuarie 2015 și care, într-un mod abuziv, v-au fost desemnate de Comisia de arbitri”, a scris Alexandru Dedu.
În memoriu oficialii suceveni reclamă faptul că problemele cu arbitri sunt girate de comisia de delegare, cea care ar perpetua un sistem de delegare a arbitrilor extrem de netransparent și care lasă impresia că traficul de influență este principalul criteriu. Alexandru Dedu cere dovezi concrete la o afirmație deosebit de gravă, în cazul în care ea poate fi probată.
Șeful FRH mai spune că „din poziția unei persoane autorizate vă informez că-n cadrul Comisiei de Arbitri, de delegările la Liga Națională se ocupă un număr de 4 persoane de al căror profesionalism îmi este greu să mă îndoiesc având în vedere numeroase criterii, printre care se numără cunoașterea fenomenului, traducerea regulamentului de handbal, experiența profesională sau poziția socială echilibrată”.
În finalul scrisorii, șeful FRH i-a asigurat pe oficialii clubului sucevean că va fi mai atent la aceste reclamații.
„Vă mulțumesc domnule Rector pentru sprijinul pe care-l acordați sportului, vă asigur că, împreună cu echipa mea vom urmări atent subiectele «fierbinți» asupra cărora ne atrageți atenția într-un mod foarte civilizat și vă asigur de întreaga noastră stimă. Cu prietenie și speranța unei colaborări fructuoase, Alexandru Dedu”, a încheiat șeful handbalului românesc.



Recomandări

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna