Handbal

Universitarii au pierdut la două goluri în deplasarea de la Reșița



Etapa cu numărul doi din Liga Națională de handbal a adus și primul eșec pentru echipa de handbal a Universității Suceava, 24 – 26 în deplasarea de la HC Adrian Petrea Reșița. Meciul a fost unul foarte echilibrat, cu mai multe momente bune de o parte și de alta, dar și cu echipă gazdă ce a folosit toate metodele pentru a se impune. Reșițenii au început mai bine partida și s-au distanțat la două și mai apoi la patru goluri, scor 9 – 5, dar elevii antrenorilor Adi Chiruț și Iulian Andrei au recuperat din diferență și s-au apropiat la un singur gol la mijlocul primei reprize. La finalul celor 30 de minute, gazdele au intrat la vestiare la scorul de 15 – 13. Partea a doua a fost la fel de echilibrată și animată, cu momente bune de o parte și de alta, astfel că studenții au egalat la 17 – 17. Reșițenii s-au dus din nou la două goluri, dar sucevenii s-au păstrat aproape. Gazdele s-au dus din nou la patru goluri, dar finalul a fost unul foarte echilibrat, când universitarii s-au apropiat la un singur gol, 24 – 25, dar ultima acțiune a aparținut gazdelor, scor final 26 – 24.
„A fost un meci foarte disputat, în care am stat foarte aproape de adversar. Am intrat mai greu în joc, în prima repriză, în care adversarii au marcat goluri norocoase. În partea a doua am fost egali cu adversarii, mai ales după ce a intrat în poartă George Șelaru, care a scos două aruncări de la 7 metri. Fostul meu coleg de la Suceava Rohozneanu a dat două goluri pe final la limita pasivului, așa cum au fost mai toate golurile gazdelor. A fost un public care și-a încurajat echipa și care a pus presiune pe arbitri, dar ăsta a fost meciul”, a declarat antrenorul echipei CS Universitar din Suceava, Adrian Chiruț.
În acest meci cu HC Adrian Petrea Reșița, pentru echipa suceveană au marcat sportivii: Dusan (3), Cristian Bursuc (3), Târzioru (1), Ciubotaru (2), Polocoșer (2), Sasa (6), Costea (1), Preda (3), Rareș Bursuc (1) și Baican (3).
În etapa viitoare, CS Universitar din Suceava va întâlni miercuri echipa HC Odorhei, iar sâmbătă, 17 septembrie, va primi vizita celor de la HC Dobrogea Sud, echipă ce și-a anunțat pretențiile la podiumul Ligii Naționale.
În etapa a doua din Liga Națională de handbal, marți, HC Vaslui a produs surpriza campionatului și s-a impus la limită, scor 26 – 25, în fața CSM București.
HC Odorhei – Steaua București 32 – 26
Poli Timișoara – Dunărea Călărași 24 – 25
CSM Satu Mare – CSM Focșani 26 – 30
CSM Făgăraș – HC Dobrogea Sud Constanța 22 – 33



Recomandări