Handbal

Universitarii au pierdut derby-ul cu echipa din Constanța



Universitarii au pierdut derby-ul cu Constanța, după un meci de luptă
Universitarii au pierdut derby-ul cu Constanța, după un meci de luptă

Etapa a treia din Divizia A de handbal a adus față-n față două dintre pretendentele la promovare, CS Universitar din Suceava și HC Dobrogea Sud din Constanța. Partida trebuia să se desfășoare duminică, dar la cererea sucevenilor ea a fost mutată luni, de la ora 11.00, în sala LPS Suceava. Înainte de fluierul de start echipele și spectatorii prezenți în sală au ținut un moment de reculegere în memoria regretatului antrenor și profesor Dumitru Bernicu.
Miza celor două puncte și-a pus amprenta pe jocul din teren încă din startul partidei. Constănțenii au început mai bine și s-au distanțat la trei goluri după cinci minute, scor 4 – 1. Au urmat șase minute foarte bune pentru Universitatea, în care sucevenii au marcat de patru ori la rând, Burlacu și Bursuc reușind câte două duble, iar două minute mai târziu scorul devenea 7 – 5 după două reușite ale lui Preda, moment în care oaspeții au cerut time-out. Din păcate, în următoarele trei minute, universitarii s-au precipitat în atac și le-au făcut cadou mai multe mingi constănțenilor, iar scorul a devenit 7 – 10.
La pauză, oaspeții aveau un gol avantaj
Până la pauză, ambele echipe au avut câte un moment în care au marcat trei goluri consecutiv, iar oaspeții au intrat la vestiare cu un avantaj de un gol, scor 16 – 15. Primele cinci minute din parte a doua au fost din nou echilibrate, dar mai apoi sucevenii n-au mai găsit drumul spre gol, pe fondul unui arbitraj ciudat, ce a aruncat în aer banca tehnică suceveană și spectatorii din tribune. Oaspeții au marcat de patru ori la rând și s-au dus la cinci goluri, iar până la final această diferență s-a dovedit una decisivă. În minutul 52, universitarii au avut șansa de a se apropia la două goluri, dar au ratat și astfel au irosit o ocazie de a avea un final de meci mult mai încins, în care să forțeze câștigarea unui punct sau chiar două. În ciuda faptului că oaspeții au o echipă formată în mare parte din jucători de națională, ce au câștigat multe sezoane la rând titlul de campioană și au reprezentat România în Liga Campionilor, pe parcursul întregului meci constănțenii au tras de timp pentru a se odihni și n-au fost sancționați cu amenințare de pasiv, după ce le-a luat zeci de secunde să aducă mingea la centru pentru repunere, spre nemulțumirea publicului și a băncii sucevene. Mai mult, pe tot parcursul meciului, constănțenii au pus presiune pe arbitri, având tot timpul ceva de reproșat.
În final, HC Dobrogea Sud Constanța, echipă ce are un buget care se apropie de 1 milion de euro, s-a impus cu 33 – 29 și astfel a luat o opțiune serioasă pentru promovare, Suceava fiind una dintre cele două echipe ce puteau să-i pună probleme.
În meciul de ieri, cel mai bun marcator al sucevenilor a fost Gabriel Burlacu, cu 8 reușite, urmat de Baican, Olariu și Bursuc, cu câte 4 goluri fiecare, Preda (3), Velea (2), Vele, Petrea, Costea și Aldica, câte un gol fiecare.
Gabriel Burlacu a fost principalul marcator al sucevenilor
Internaționalul de tineret al sucevenilor, Gabriel Burlacu, a fost principala „gură de foc” la linia de 9 metri a oaspeților, cu 8 reușite.
„A fost un meci foarte greu, în care cred că experiența constănțenilor și-a spus cuvântul. În repriza secundă am luat prea ușor eliminări și am pierdut la fel de ușor în atac, pe niște greșeli pe care sper să nu le mai facem. Ne așteaptă un nou meci dificil la Bacău, dar vom merge încrezători să ne batem la victorie, mai ales că după părerea mea am făcut un meci bun în fața Constanței. În acest moment nu cred că mai are cine să pună probleme Constanței, dar mai avem un meci la ei și sper să ne luăm revanșa”, a explicat Gabriel Burlacu.
De cealaltă parte, unul din cei mai importanți jucători ai Constanței și cel ce alături de alți doi colegi a luat decizia de a înființa acest nou club, Laurențiu Toma, este de părere că Suceava, Bacăul și Constanța puteau să evolueze foarte bine și-n Liga Națională.
„Am avut parte de un meci destul de tensionat, unul de încărcătură fizică și psihică. Știam că Suceava este o echipă redutabilă, mai puternică decât Bacăul. Noi am venit cu gândul de a câștiga și am făcut-o, iar după părerea mea promovarea se va juca în trei, noi, Suceava și Bacăul, echipe ce trebuiau să fie în Liga Națională, deoarece în acest sezon sunt formații mult mai slabe în primul eșalon. Noi avem ca obiectiv și Cupa României, deoarece vrem să prindem o cupă europeană încă din acest sezon, pentru a nu mai aștepta încă un an”, a declarat unul din jucătorii emblematici ai Constanței și ai naționalei, Laurențiu Toma.
Rezultatele etapei a III-a
LPS Piatra Neamț – CS Bucovina Vicov 44 – 27(24 – 13)
HD Teleorman Alexandria – Poli Unistil Iași 32 – 32(12 – 14)
HC Buzău 2012 – CSU Târgoviște 37 – 20(15 – 13)
HC Farul Constanța – CSM Cimentul Bicaz 52 – 24(29 – 12)
CSM București II – Atletico Alexandria 36 – 38(15 – 19)
GSIP Moreni – Știința Municipal Bacău 20 – 37(8 – 20)
CSU Suceava – HC Dobrogea Sud 29 – 33(15 – 16)
Clasamentul seriei I a Diviziei A

1 HC Dobrogea Sud 3 3 0 0 135 72 9pts
2 Știința Municipal Bacău 3 3 0 0 106 60 9
3 CS HC Buzău 2012 3 3 0 0 82 49 9
4 Poli Unistil Iași 3 2 1 0 117 63 7
5 CSU Suceava 3 2 0 1 127 70 6
6 ACS Atletico Alexandria 3 2 0 1 104 104 6
7 ACS HD Teleorman Alexandria 3 1 1 1 100 97 4
8 CSM București II 3 1 0 2 107 93 3
9 HC Farul Constanța 3 1 0 2 94 100 3
10 LPS Piatra Neamț 3 1 0 2 83 120 3
11 CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina 3 1 0 2 80 127 3
12 CSU Târgoviște 3 0 0 3 60 112 0
13 GSIP Moreni 3 0 0 3 69 132 0
14 CSM Cimentul Bicaz 3 0 0 3 43 108 -3*


Recomandări