Echipa de handbal a Universității Suceava a încheiat sezonul regulat cu o victorie în fața propriilor suporteri, în disputa cu Politehnica Timișoara, scor 30 – 27. Meciul ce a avut loc sâmbătă seara în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava a fost unul fără miză pentru clasamentul Ligii Naționale, și asta deoarece ambele echipe știau unde vor evolua în faza a doua a Ligii Naționale, mai exact Timișoara va juca în turneul play-off, în timp ce studenții vor lupta pentru menținerea în primul eșalon. Prima repriză a întâlnirii a început într-o notă de echilibru, la mijlocul reprizei oaspeții profitând de o superioritate numerică, dar și de câteva greșeli în jocul sucevenilor, ducându-se la trei goluri în față în minutul 16, când era 8 – 5. Această diferență s-a menținut până cu șapte minute înainte de pauză, când Universitatea a profitat de o dublă eliminare în tabăra oaspeților și a marcat de două ori și s-a apropiat la un gol, ba mai mult, în ultimul minut a egalat la 13, dat oaspeții au intrat la vestiare cu un avans de un gol, 14 – 13.
În partea a doua, timișorenii au început mai bine și s-au dus din nou la trei goluri, 18 – 15 în minutul 37, dar sucevenii au revenit, ajutați și de intervențiile foarte bune ale portarului Cristian Tcaciuc, și au marcat de patru ori la rând, scor 19 – 18 în minutul 40. Universitatea a arătat în jocul din partea a doua că-și dorește mai mult victoria decât adversarii și și-a păstrat un avans constant de două goluri, grație unui atac mult mai eficient, mai ales de la nouă metri. Cu trei minute înainte de final, elevii lui Adi Chiruț s-au dus la trei goluri și două minute mai târziu la patru goluri, câștigând în final cu 30 – 27.
În partida cu Poli Timișoara, Bogdan Baican a fost cel mai bun marcator al Universității, cu 7 reușite, urmat de Dusan Sipka și Adi Târzioru, cu câte 5 goluri fiecare, Florin Ciubotariu și Cătălin Costea, câte 3 goluri, Bogdan Șoldănescu și Adrian Preda, câte două goluri, Sebastian Polocoșer, Andrei Olariu și Alin Petrea, câte un gol fiecare.
Căpitanul universitarilor, Bogdan Șoldănescu, crede că această victorie va aduce liniștea necesară pregătirii turneului play-out
La finalul meciului câștigat în fața Timișoarei, căpitanul sucevenilor, pivotul Bogdan Șoldănescu, a precizat că acest succes este unul de moral pentru echipă, dar în același timp speră să se rezolve problemele cu restanțele salariale înaintea fazei a doua a campionatului.
„A fost un meci fără prea mare importanță în economia clasamentului. Pe noi ne bucură victoria de astăzi, una pe care ne-a doream pentru moral și pentru a pregăti play-out-ul în liniște, fază ce începe pentru noi cu un meci foarte greu, acasă cu Focșani, urmat de o deplasare la Steaua. Cred că dacă vom câștiga aceste două partide, cu siguranță vom fi foarte aproape de îndeplinirea obiectivului. Sperăm să se rezolve cât mai repede situația salariilor restante, deoarece suntem în al 12-lea ceas cu răbdarea, deoarece fără bani e greu să te descurci. Astfel, ne dorim din tot sufletul ca cei ce ajută echipa să fie în continuare lângă noi și să reușească rezolvarea situației financiare”, a declarat căpitanul studenților, pivotul Bogdan Șoldănescu.
Antrenorul secund al oaspeților, Atilla Horvat, crede că Suceava merita să fie în play-off.
„În primul rând vreau să felicit echipa gazdă pentru meciul de astăzi. Într-adevăr, miza n-a fost prea mare pentru cele două echipe, deoarece noi suntem în play-off, aici unde după părerea mea merita să fie și Suceava. A fost un meci în care s-a jucat fără o prea mare presiune. Sper să avem rezultate bune în play-off și, de ce nu, să facem o surpriză”, a declarat antrenorul secund de la Poli Timișoara, Atilla Horvat.
Unul dintre cei mai buni jucători ai oaspeților, Andrei Santeiu, i-a felicitat pe suceveni și în același timp a declarat că speră să-i întâlnească în Liga Națională și-n sezonul viitor.
„Felicit și eu echipa Sucevei, una bună, ce astăzi a jucat cu foarte mare dăruire și și-a dorit o victorie în fața propriilor suporteri. Totuși a fost un meci cu o miză mai mică decât celelalte din campionat și vreau să le urez colegilor de la Suceava baftă în play-out și sper să fie și anul viitor în Liga Națională”, a declarat pivotul Timișoarei Andrei Santeiu.
Etapa 26
Dunărea Călărași – Potaissa Turda 27 – 27 (15 – 14)
Dinamo București – Steaua București 24 – 29 (14 – 14)
HC Dobrogea Sud – CSM București 23 – 24 (11 – 10)
HC Vaslui – CSM Satu Mare 26 – 23 (14 – 9)
CSU Suceava – Politehnica Timișoara 30 – 27 (13 – 14)
HC Odorhei – CSM Focșani 33 – 26 (14 – 15)
CSM Făgăraș va sta
Clasament
1. Dinamo București 24 19 2 3 753 – 653 59
2. Potaissa Turda 24 17 2 5 709 – 661 53
3. CSM București 24 17 1 6 683 – 593 52
4. HC Odorhei 24 15 5 4 716 – 645 50
5. HC Dobrogea Sud 24 14 2 8 679 – 622 44
6. HC Vaslui 24 12 1 11 606 – 639 37
7. Politehnica Timișoara 24 10 5 9 625 – 601 35
8. Dunarea Călărași 24 9 5 10 644 – 658 32
9. CSU Suceava 24 10 0 14 623 – 633 30
10. Steaua București 24 8 5 11 607 – 609 29
11. CSM Focșani 2007 24 6 2 16 593 – 655 20
12. CSM Făgăraș 24 2 1 21 550 – 690 7
13. CSM Satu Mare 24 1 1 22 579 – 708 4