Aseară, în prima etapă a returului din seria de est a Diviziei A la handbal, echipa de handbal a Universității Suceava a reușit să se impună în deplasarea de la LPS Piatra Neamț la o diferență de 14 goluri, scor 37 – 23. Sucevenii au evoluat în fața unei echipe ce este formată în majoritate din juniori I, și astfel n-au avut mari probleme în a se impune. Universitarii au început în forță și au condus cu 3 – 0, dar gazdele au revenit și au făcut 3 – 2. Din minutul 18, când era 12 – 8, elevii lui Răzvan Bernicu au marcat de șase ori la rând și la pauză au intrat cu același avantaj de 10 goluri, scor 19 – 9. În partea a doua, studenții au rulat tot lotul și chiar și așa au continuat să se distanțeze, în final impunându-se cu 37 – 23.
„Am condus în permanență în acest meci cu o echipă de juniori, în fața cărora nu ar fi trebuit să avem probleme. În această partidă am urmărit anumite aspecte tactice, pe fazele de apărare și de atac, dar și anumite combinații de joc. Din păcate mulți au revenit după pauze și accidentări și cred că după această partidă mai avem de lucrat la faza de apărare, unde am primit multe goluri ușoare, în condițiile în care vom întâlni jucători mult mai experimentați, mai ales în confruntările cu Bacău și Constanța. Sper să avem un lot cât mai numeros la cele două meciuri și să greșim mult mai puțin decât am făcut-o azi (n.r. ieri), pentru a ne menține în lupta pentru promovare”, a declarat antrenorul echipei de handbal CS Universitar din Suceava, Răzvan Bernicu.
În disputa de la LPS Piatra Neamț, cel mai bun marcator al universitarilor a fost internaționalul de tineret Gabriel Burlacu, cu 11 reușite, urmat de Cristian Bursuc și Velea, fiecare cu câte cinci goluri, Aldica, Preda și Vele, câte două goluri fiecare, Baican, Ion Tcaciuc și Acatrinei, câte un gol fiecare. În următoarea etapă, echipa de handbal a Universității Suceava va primi vizita celeilalte reprezentante a județului Suceava în această competiție, CS De la Alpinism la Turism Bucovina Vicovu de Jos.