Handbal

Universitarii au fost umiliți de arbitri în fața propriilor suporteri

Universitarii au fost umiliți de arbitri în fața propriilor suporteri
Universitarii au fost umiliți de arbitri în fața propriilor suporteri

Etapa cu numărul trei din play-out-ul Ligii Naționale de Handbal a fost una pe care handbaliștii suceveni vor s-o uite cât mai repede. La fel ca-n alte meciuri din acest campionat, universitarii au simțit pe pielea lor ce înseamnă să nu ai nici un cuvânt de spus la federație, asta deși au protestat și au primit asigurări că vor avea parte de arbitraje corecte. Dar se pare că studenții sunt prea mici în această bătălie a banilor și a cluburilor de tradiție ce nu trebuie să dispară din peisajul handbalului românesc.
CS Universitatea Suceava a pierdut meciul de ieri cu HC Vaslui cu scorul de 18 – 24, după o partidă în care meritele victoriei au fost ale cuplului de arbitri din Buzău, G. Răducu și R. Voicu. Partida a fost una cu o miză foarte mare pentru ambele echipe, fapt ce s-a văzut într-un joc de care pe care. Începutul de meci a fost echilibrat, cu o echipă oaspete foarte agresivă în apărare, dar care a fost menajată de arbitrii întâlnirii. După numai 10 minute, unul dintre jucătorii Universității, Gavrilovic, a ieșit din teren și a fost dus la spital după o lovitură primită în piept de la un adversar. Mai mult, colegul său Alin Petrea a fost scos pe brațe de coechipieri la o fază în care a fost călcat în picioare de apărarea adversă, spre disperarea băncii tehnice a sucevenilor, care în loc de explicații a primit cartonașe galbene sau eliminări gratuite. La pauză, oaspeții aveau trei goluri avans, după un joc în care sucevenii au avut și faze în care au ratat din situații decisive, dar și intervenții salvatoare ale portarului Andrei Spiridon.
Circul a continuat și-n a doua repriză
Dezorientați de deciziile arbitrilor, de reacția acidă a suporterilor și a băncii tehnice a echipei sucevene, universitarii au încercat să revină în joc și au reușit să se apropie la doar un gol după 8 minute, scor 13 – 14. Fără cel mai bun om la 9 metri, Gabriel Burlacu, ce a venit cu mana-n ghips de la națională, sucevenii au încercat să joace de la egal la egal cu adversarii, dar au ratat din situații clare sau au fost opriți de arbitri pentru infracțiuni imaginare, taxate dur de suporterii aflați în sala LPS. Finalul de joc avea să fie unul mai liniștit pentru suceveni, care s-au consolat cu ideea că, oricât ar încerca, nu mai puteau remonta diferența de pe tabelă, una mincinoasă la cum au decurs lucrurile până atunci. La final, vasluienii au câștigat la 6 goluri, scor 18 – 24, după o partidă în care câștigătoarea s-a decis într-o manieră ce nu face cinste handbalului românesc.
La finalul meciului, directorul tehnic al vasluienilor, Liviu Gugles, a declarat că echipa sa a fost mai motivată și că arbitrajul a fost unul foarte bun.
„Echipa noastră a fost mai motivată față de cea din Suceava, echipă pe care o apreciez prin tot ceea ce face de foarte mulți ani. Noi suntem adversari în teren și prieteni în afara lui și am fi fericiți dacă ambele echipe ar rămâne în Liga Națională. Arbitrajul a fost de prima ligă, cu minusuri și plusuri”, a adăugat Liviu Gugles.
De cealaltă parte, antrenorul sucevenilor, Petru Ghervan, a stat în picioare tot meciul și a contestat maniera hilară de arbitraj la adresa echipei sale, dar pe final s-a resemnat, conștient că nu se mai poate face nimic.
„Jocul cu Vasluiul era unul decisiv și acest rezultat ne-a adus într-o zonă din care nu știu cum vom ieși. E neplăcut să spui lucrul ăsta după ce muncești un an să realizezi un obiectiv de joc în teren, iar cu două zile înainte să afli că un jucător de bază s-a accidentat. Postul de pivot aproape că nu mai există, n-am reușit să rupem apărarea adversă, să facem culoare spre poartă, iar un joc destul de tare al adversarilor a făcut ca ritmul nostru în atac să fie destul de slab, pe fondul unor acțiuni ce dacă erau sancționate așa cum trebuie la oaspeți ar fi fost altă față a jocului. După cum ați văzut, maniera de arbitraj nu mai are rost s-o comentez, mai mult, am avut și câteva ratări din situații destul de bune”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
Clasamentul turneului play-out
1. HC Vaslui 10 7 1 2 277 – 264 22
2. Poli Timișoara 10 6 1 3 296 – 266 19
3. CSU Suceava 11 4 1 6 290 – 310 13
4. Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu 9 3 0 6 213 – 218 9
5. Steaua București 10 3 1 6 246 – 264 9*
* – echipă penalizată cu 1 punct

Recomandări

În inundațiile din Broșteni, Ostra și Stulpicani au pierit sute de păsări de curte și animale, iar 30 de exploatații piscicole au fost distruse

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală
Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală

Eleva Irina Fusa, în vârstă de 10 ani, a câștigat premiul special al juriului la un prestigios concurs de muzică din Italia