După două deplasări dificile, la Steaua și la United Bologna, echipa locală de handbal, CS Universitatea Suceava are un nou examen diseară, de această dată pe teren propriu în compania celor de la CSM Oradea. Partida, contând pentru etapa cu numărul zece din Liga Națională va avea loc, de la orele 17.00, la sala Liceului cu Program Sportiv și va fi transmisă în direct de postul local de televiziune Plus TV. Lupta pentru cele două puncte puse în joc se anunță una aprigă și asta deoarece ambele echipe sunt în mare suferință, sucevenii pentru a ajunge în primele cinci, iar orădenii pentru a ieși din zona retrogradării. În ciuda unei oboseli apărute după cele două deplasări, studenții sunt hotărâți să nu lase loc surprizelor în meciul cu Oradea.
Ghervan: „Victoria cu Oradea este esențială” „Încă nu ne gândim la meciul cu Bologna, deoarece ne concentrăm pentru a nu avea vreo surpriză în meciul cu Oradea. Trebuie să facem un joc foarte bun, bine gândit și echilibrat, astfel încât să luăm cele două puncte fără a ne compromite șansele de luptă pentru meciul cu italienii. Stilul nostru de joc nu admite altceva decât o mobilizare foarte bună și efort mare, ceea ce nu prea ne avantajează pentru următorul meci. Pentru a ajunge din nou pe un loc de cupă europeană, victoria cu Oradea este esențială”, a declarat înaintea partidei, antrenorul Universității, Petru Ghervan.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că echipa pe care o pregătește este una tânără și are mare nevoie de o sală plină și activă pentru a evolua la potențial maxim.
Studenții își doresc să termine turul cu 12 puncte La începutul acestui sezon, clubul Universitatea și-a propus să acumuleze în acest tur de campionat un număr de 12 puncte. Din păcate, pe parcurs studenții au pierdut două puncte esențiale în realizarea acestui obiectiv, după ce au remizat acasă cu Pitești și în deplasarea de la Târgu Jiu, partide ce erau bifate cu victorie.
„Obiectivul nostru pentru finalul turului este să acumulăm 12 puncte și de aceea încercăm să recuperăm două puncte la Medgidia, dar și cu Reșița, precum și la Odorhei, asta dacă va fi o oportunitate mai bună. Toate aceste trei echipe sunt mai puternice decât Oradea, formații care au pierdut prea puține puncte în acest campionat și va fi destul de dificil”, a explicat Petru Ghervan.
Clasamentul Ligii Naționale
1. HCM Constanța 10 8 0 2 282 – 230 16
2. Știința Bacău 10 8 0 2 296 – 275 16
3. UCM Reșița 10 7 1 2 297 – 266 15
4. Dinamo București 10 6 2 2 311 – 292 14
5. HC Odorhei 10 5 1 4 275 – 273 11
6. Poli Timișoara 10 4 2 4 261 – 259 10
7. CSM Medgidia 9 4 1 4 228 – 234 9
8. Universitatea Cluj 10 4 1 5 297 – 322 9
9. Steaua București 9 3 2 4 262 – 251 8
10. Universitatea Suceava 9 3 2 4 257 – 246 7
11. Pandurii Târgu Jiu 10 2 2 5 253 – 260 7
12. Minaur Baia Mare 10 3 1 6 244 – 275 7
13. CSM Oradea 9 2 0 7 224 – 261 4
14. CS Pitești 10 0 2 8 245 – 288 2






