Handbal

Universitarii au dat o replică foarte bună campioanei României, HCM Constanța



Sucevenii au luptat în multe momente ale meciului de la egal la egal cu campioana
Sucevenii au luptat în multe momente ale meciului de la egal la egal cu campioana

Favorită din mai toate punctele de vedere în disputa cu echipa Universității Suceava, campioana României, HCM Constanța, n-a avut un meci prea ușor în fața studenților, dar în final s-a impus cu scorul de 29 – 22. Partida a început cu o accidentare a portarului sucevean Vasile Tcaciuc, jucător care n-a mai putut continua partida, în locul său intrând Alin Ilii, cel ce avea să facă cel mai bun meci de până acum în poarta universitarilor, intervențiile sale salvatoare ținând de multe ori echipa universitară în joc.
Universitatea a condus cu 3 – 2, dar mai apoi a primit cinci goluri consecutive, și după 12 minute oaspeți conduceau cu 7 – 3. Cu o dăruire exemplară în teren, în fața unor jucători mult mai experimentați și masivi, elevii lui Răzvan Bernicu au reușit egalarea după patru goluri consecutive, scor 7 – 7, și au jucat de la egal la egal până pe finalul reprizei, când oaspeții s-au distanțat din nou la patru goluri și au intrat la vestiare cu un avantaj de trei goluri, scor 15 – 12. După pauză, universitarii au profitat de o superioritate și au recuperat din handicap, Florin Ciubotariu aducându-și de două ori echipa la un singur gol în spatele Constanței. Din păcate, în ultimele 10 minute studenții nu au mai găsit calea spre gol, campionii apărându-se foarte bine, de multe ori folosindu-se de forța brută, Constanța distanțându-se decisiv după șase reușite consecutive, scor final 29 – 22. În partida cu HCM Constanța, Bahan a fost cel mai bun marcator al sucevenilor, cu șase reușite, urmat de Burlacu (5), Neniță și Ciubotariu, cu câte 3 goluri fiecare, Eros (2), și Târzioru, Petrea și Roșu, cu câte un gol fiecare.
Jucătorii ambelor echipe au intrat în teren cu tricouri albe inscripționate cu numele asociației HelpAutism, pe care, după prezentarea jucătorilor, le-au făcut cadou suporterilor aflați în tribune. Acest gest face parte dintr-o campanie de promovare și ajutorare a copiilor cu autism în care s-au implicat handbaliștii suceveni. Mai mult, la intrarea în sală a fost pusă și o urnă unde suporterii au putut să doneze bani pentru această campanie, în urnă existând și două mingi de handbal cu semnăturile tuturor jucătorilor de la Suceava și Constanța, mingi care vor fi scoase la licitație.
Răzvan Bernicu și-a felicitat jucătorii pentru felul în care au luptat în teren
Deși echipa sa a pierdut pe final întâlnirea în compania campioanei României, antrenorul Răzvan Bernicu a ținut să-și felicite elevii pentru modul în care au luptat și s-au dăruit în teren, dovadă fiind faptul că de multe ori nu s-a simțit diferența de valoare dintre cele două formații.
„Vreau să îmi felicit băieții pentru că au arătat astăzi, în ultimele momente din joc, multă dorință, în primul rând de luptă împotriva unui adversar mult mai experimentat și mult mai titrat. La fel, mă bucur că nu avem accidentări grave în acestă partidă, pentru că ne așteaptă din nou un meci sâmbătă la Baia Mare și cu siguranță deja ne gândim la un play-out. Această evoluție de astăzi ne dă încredere pentru meciurile care vor urma. Îi felicităm pe constănțeni pentru victorie și le dorim succes în cupele europene, pentru că au rămas singura echipă românească din acest final de campionat”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
De cealaltă parte, antrenorul campioanei, macedoneanul Zvonko Sundovski, a lăudat tinerii jucători din Suceava, dar și sistemul de joc al gazdelor.
„Am venit la Suceava pregătiți să câștigăm acest meci și ne așteptam la o victorie. Am avut niște probleme cu jucătorii accidentați și e bine că azi nu au fost accidentări în teren. În ceea ce privește această partidă, am găsit la Suceava o echipă bună, foarte tânără, cu un sistem de joc foarte bun, care a jucat foarte bine, dar care a avut și greșeli, însă care sunt normale pentru jucători atât de tineri. Vom folosi experiența din acest meci pentru a ne remonta și a ne pregăti pentru meciul cu suedezii (n.r. – cu echipa Lugi HF din sferturile Cupei EHF)”, a explicat tehnicianul macedonean.
Clasamentul Ligii Naționale
1. HCM Constanța 21 19 2 0 684 – 506 59
2. Potaissa Turda 21 16 2 3 567 – 513 50
3. Știința Bacău 21 15 1 5 576 – 513 46
4. Pandurii Târgu Jiu 21 14 0 7 556 – 548 42
5. Dinamo București 21 13 2 6 560 – 558 41
6. HC Odorhei 21 10 1 10 617 – 602 31
7. Steaua București 21 8 0 13 594 – 627 24
8. HCM Baia Mare 21 8 1 12 504 – 549 24*
9. CS Caraș Severin 21 6 1 14 522 – 551 19
10. Poli Timișoara 21 5 0 16 537 – 589 15
11. CSM București 21 3 1 17 510 – 586 10
12. CS Universitar din Suceava 21 3 1 17 465 – 559 9*
*-echipe penalizate cu 1 punct pentru folosirea unui jucător suspendat



Universitarii au dat o replică foarte bună campioanei României, HCM Constanța
Universitarii au dat o replică foarte bună campioanei României, HCM Constanța
Sucevenii au luptat în multe momente ale meciului de la egal la egal cu campioana
Sucevenii au luptat în multe momente ale meciului de la egal la egal cu campioana


Recomandări