Recunoaștere

Universitari suceveni, desemnați în comisia de evaluare pentru „Gala Cercetării Românești”

Prof. univ. dr. Mihai Dimian și prof. univ. dr. ing. Laura Bouriaud
Prof. univ. dr. Mihai Dimian și prof. univ. dr. ing. Laura Bouriaud

Comisia de evaluare a ”Galei Cercetării Românești” va beneficia în acest an de aportul important a două personalități academice ale Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV). Comunitatea academică suceveană salută astfel desemnarea profesorului univ. dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea științifică al Universității „Ștefan cel Mare”, în calitatea de președinte al Comisiei de evaluare calitativă a cererilor de premiere, precum și a prof. univ. dr. ing. Laura Bouriaud, director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat al USV, ca membru în comisia de specialitate pentru domeniul Științele Vieții.
”Gala Cercetării Românești” este un program dedicat premierii unor rezultate remarcabile obținute în domeniul științei și tehnologiei, fiind organizat anual de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Comisia de evaluare calitativă a cererilor de premiere este alcătuită din 54 de personalități ale lumii științifice românești, cu largă recunoaștere internațională în cele 11 domenii ale competiției, pe baza propunerilor făcute de Prezidiul Academiei Române, Consiliul Național al Cercetării Științifice, Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare și Consiliul Național al Rectorilor.
„Este un adevărat privilegiu și o mare responsabilitate să reprezint comunitatea științifică în calitate de președinte al Comisiei de evaluare calitativă a cererilor de premiere în cadrul Galei Cercetării Românești. Prezidarea unui astfel de for științific, din care fac parte academicieni, rectori, cercetători români de renume pe plan internațional, mă onorează și reprezintă poate și o invitație adresată cercetătorilor români din străinătate să revină acasă și să contribuie la dezvoltarea sistemului românesc de cercetare. Aștept cu nerăbdare să-i celebrăm pe performerii cercetării științifice românești din anul 2023. Sper ca poveștile lor de succes să inspire întreaga comunitate de cercetare științifică și să ofere suficiente motive pentru ca generațiile care vin să viseze! Să creeze! Să inoveze!”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Dimian.
În cadrul ”Galei Cercetării Românești” se acordă un singur premiu pentru fiecare domeniu științific de premiere, depunerea cererilor realizându-se până la 31 ianuarie 2024. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 27 februarie 2024, la Opera Națională București. Domeniile științifice pentru care se acordă premiile Galei cercetării românești, ediția 2024, sunt următoarele: Științe inginerești – Premiul „Henri Coandă” în cuantum de 300.000 lei; Matematică și informatică – Premiul „Grigore Constantin Moisil“ în cuantum de 300.000 lei; Științele pământului, mediu și schimbări climatice – Premiul „Grigore Cobălcescu” în cuantum de 300.000 lei; Științele vieții – Premiul „George Emil Palade” în cuantum de 300.000 lei; Chimie – Premiul „Raluca Rîpan” în cuantum de 300.000 lei; Energie și materiale avansate – Premiul „Nicolae Vasilescu Karpen” în cuantum de 300.000 lei; Fizică – Premiul „Șerban Țițeica” în cuantum de 300.000 lei; Biotehnologii – Premiul „Gheorghe Ionescu-Șișești” în cuantum de 300.000 lei; Științe umaniste – Premiul „Dimitrie Cantemir” în cuantum de 300.000 lei; Medicină – Premiul „Ana Aslan” în cuantum de 300.000 lei; Științe sociale și economie – Premiul „Mattei Dogan” în cuantum de 300.000 lei. Pentru a afla mai multe detalii privind organizarea și derularea evenimentului accesați https://www.mcid.gov.ro/gala-cercetarii-romanesti/.

Prof. univ. dr. Mihai Dimian a fost desemnat președinte al Comisiei de evaluare calitativă a cererilor de premiere
Prof. univ. dr. Mihai Dimian a fost desemnat președinte al Comisiei de evaluare calitativă a cererilor de premiere
Prof. univ. dr. ing. Laura Bouriaud a fost desemnată membru în comisia de specialitate pentru domeniul Științele Vieții
Prof. univ. dr. ing. Laura Bouriaud a fost desemnată membru în comisia de specialitate pentru domeniul Științele Vieții
Gala Cercetării Românești 2024
Gala Cercetării Românești 2024
Prof. univ. dr. Mihai Dimian și prof. univ. dr. ing. Laura Bouriaud
Prof. univ. dr. Mihai Dimian și prof. univ. dr. ing. Laura Bouriaud

Recomandări

Lucrările celor mai buni studenți ai facultăților de silvicultură din șapte centre universitare, prezentate și premiate la Vatra Dornei

”Cazinoul Băilor”, din Vatra Dornei, a găzduit lucrările celei de-a X-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești pe Teme de Silvicultură
”Cazinoul Băilor”, din Vatra Dornei, a găzduit lucrările celei de-a X-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești pe Teme de Silvicultură

Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

Cetățuie de pământ, necunoscută până acum specialiștilor suceveni, descoperită în județ de arheologul Bogdan Petru Niculică