USV

Universitar sucevean, distins cu premiul „George Barițiu” al Academiei Române



Niculina Iacob este cadru didactic al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării
Niculina Iacob este cadru didactic al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării

Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) anunță faptul că Academia Română, cel mai înalt for științific românesc, i-a conferit prof. univ. dr. Niculina Iacob, membră a Departamentului de Limbă și Literatură Română și Științele Comunicării, Premiul „George Barițiu”.
Această recunoaștere a meritelor prof. univ. dr. Niculina Iacob, reflectată și în premiul „George Barițiu”, se datorează lucrării „Cartea românească veche din Imperiul Habsburgic (1691‒1830). Recuperarea unei identități culturale” (Ioan Chindriș, Niculina Iacob, Eva Mârza, Anca Elisabeta Tatay, Otilia Urs, Bogdan Crăciun, Roxana Moldovan, Ana Maria Roman Negoi), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2016.
Potrivit reprezentanților USV, Niculina Iacob este un cadru didactic de excepție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, cu un parcurs biografic și profesional remarcabil. Impresionanta activitate publicistică cuprinde paisprezece cărți de referință, un curs universitar în două volume, treisprezece studii publicate în reviste de circulație internațională, șapte publicații apărute în volume ale principalelor conferințe internaționale de specialitate, peste 48 de lucrări și contribuții științifice, la care se adaugă numeroase participări la manifestări științifice naționale și internaționale, coordonarea și includerea ca membru în echipa de implementare a patru programe și granturi de cercetare, unul internațional și trei naționale, participarea ca referent sau membru în comisii de doctorat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, coordonator științific a 120 de lucrări de licență și a 27 de lucrări de grad pentru obținerea gradului didactic I în învățământul preuniversitar.
Ca o dovadă de recunoaștere și apreciere a valorii activității științifice, a obținut, de-a lungul timpului, importante premii: Premiul de Excelență, în anul 2008, pentru coordonarea ediției princeps a „Bibliei Vulgata”, tradusă de episcopul Petru Pavel Aron, acordat de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române, București; Premiul „Cartea anului”, acordat ediției „Biblia Vulgata. Blaj 1760–1761”, Vol. I-V (Editura Academiei Române, București, 2005); Premiul „Monumenta”, acordat lucrării „Cartea românească veche din Imperiul Habsburgic (1691‒1830). Recuperarea unei identități culturale” (Ioan Chindriș, Niculina Iacob, Eva Mârza, Anca Elisabeta Tatay, Otilia Urs, Bogdan Crăciun, Roxana Moldovan, Ana Maria Roman Negoi), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2016.



Recomandări

Studenți USV, premiați la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești Galați 2025

Studenta Elena Bejenaru a obținut de asemenea Premiul I la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești de la Galați
Studenta Elena Bejenaru a obținut de asemenea Premiul I la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești de la Galați

Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național

Otilia Grădinari a obținut Premiul 2, oferit de comisia științifică a colocviului
Otilia Grădinari a obținut Premiul 2, oferit de comisia științifică a colocviului

Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național

Dorina Graveț a fost răsplătită cu Premiul Special, acordat de juriul din domeniul comunicării
Dorina Graveț a fost răsplătită cu Premiul Special, acordat de juriul din domeniul comunicării

Elevii Liceului „Iorgu Vârnav Liteanu” au obținut premiile I la Concursul „Laboratorul de acasă – aplicații ale științelor naturii în viața de zi cu zi”

Bădărău Andreea-Georgiana și Aparaschivei Simona-Elena, de la clasa a X-a A, alături de coordonatoarea lor, profesoara de fizică și chimie Dumitriu Elena-Gabriela
Bădărău Andreea-Georgiana și Aparaschivei Simona-Elena, de la clasa a X-a A, alături de coordonatoarea lor, profesoara de fizică și chimie Dumitriu Elena-Gabriela