Universal și particular în Învierea Domnului

Învierea Mântuitorului este nu doar evenimentul prin excelență al Creștinismului, ci și un fapt absolut unic în toată istoria omenirii. Învățături morale există în toate timpurile și peste tot în lume, dar nu s-a mai auzit ca să învie cineva din morți, în afară de Iisus Hristos. Iar dacă El a înviat din morți, potrivit Apostolului Pavel, are putere să învie pe toți cei ce cred în El.
Înțelesurile cuprinse în evenimentul Învierii sunt inepuizabile, întrucât aici nu-i vorba doar de o simplă trecere de la moarte la viață, ci de un fapt de o uriașă complexitate, în care omul și cosmosul devin părtași Învierii. Spre pildă, Sfântul Grigorie Teologul alcătuiește un Cuvânt la Sfintele Paști, nu în urma analizei scolastice a Învierii, ci datorită unei minunate vederi, lucru pe care ține să-l consemneze chiar dintru început:
„Am stat și am luat aminte; și iată un bărbat așezat pe norii cerului, iar acesta este înalt foarte; și fața lui este asemenea feței îngerului; iar îmbrăcămintea lui este ca strălucirea nestematelor, ce se vede de la un capăt la celălalt al cerului. Și-a ridicat mâna spre Răsărit și a strigat cu glas mare (glasul său era ca un glas de trâmbiță, iar împrejurul său mulțime de oștire cerească) și a zis: «Astăzi este mântuirea lumii, atât a celei văzute, cât și a celei nevăzute. Hristos a înviat din morți, înviați împreună cu El; Hristos iarăși S-a întors în cele ale Sale, întoarceți-vă și voi; Hristos din mormânt S-a liberat, liberați-vă și voi din legăturile păcatului. Porțile iadului sunt zdrobite și moartea desființată, și vechiul Adam este lepădat, iar cel nou este plinit, o făptură nouă de este în Hristos, și voi înnoiți-v㻓.
Prin această vedere duhovnicească sfântul ne face cunoscut mai întâi că prin Înviere se lucrează mântuirea întregii lumi, de la Adam și până la oamenii de azi; toți suntem chemați să ne înnoim și să devenim „făptură nouă“ în Hristos. Însă, este semnificativ faptul că el atribuie îngerului cuvinte noi și nemaiauzite, anume că, în același timp, prin Învierea lui Hristos și lumea cea nevăzută a primit mântuirea. Desigur, nici un om nu a ajuns să pătrundă întru totul taina Învierii și lucrurile pe care ea le-a produs în toate făpturile lui Dumnezeu, inclusiv în cetele îngerești. Cele grăite de Sfântul Grigorie sunt taine veșnice iconomisite omului, dar și lumii îngerești, făcute cunoscute acum prin Biserică (cf. Efes. 3, 10).
Învierea recapitulează și cuprinde în sine întreaga istorie biblică, iar Sfântul Grigorie nu o interpretează pur și simplu plasând-o în șirul celorlalte evenimente istorice, ci o vede ca pe un centru spre care converg toate sensurile lumii și ale Scripturii. Învierea se descoperă cititorilor Scripturii prin tipuri. Vechiul Legământ este o înlănțuire de evenimente tipologice, care trimit la venirea în trup a Mântuitorului și în special la Învierea Lui, prin care, prăznuind-o duhovnicește, ni se deschid înțelesurile ascunse ale Scripturii:
„O astfel de sărbătoare prăznuiești astăzi; asemenea lucruri primești prin nașterea Celui ce pentru tine S-a născut și prin îngroparea Celui ce a pătimit. Aceasta este pentru tine taina Paștelui. Pe acestea Legea le-a subscris (însemnat), pe acestea Hristos le-a plinit, Cel ce a desființat litera, Cel care a plinit Duhul, Cel care prin cele ce a pătimit ne-a învățat pătimirea, și prin cele prin care S-a slăvit ne-a dăruit participarea la slava Sa“.
Asumarea credinței implică imitarea până la identificarea de trăire și de vedere duhovnicească cu martorii oculari ai Învierii. În afara acestei coparticipări credința însăși se transformă în tăgăduire. Necredința este ilustrată de tâlharul nerecunoscător, care devine tip al tuturor celor ce nu-L urmează pe Hristos inclusiv pe cruce. Căci în Rai, potrivit pildei Mântuitorului, se intră doar de pe cruce. Împărtășirea de lucrarea mântuitoare a Învierii este condiționată nu doar de mărturisirea lui Hristos, ci și de o identificare de trăire cu Hristos și cu cei ce L-au urmat pe până la moarte.
Hristos a înviat! Acest lucru îl mărturisim noi credincioșii. Cu toate acestea, dacă eu nu voi învia, dacă nu voi dobândi mântuirea, atunci totul devine o nesfârșită tragedie. Pentru a o înțelege, Învierea lui Hristos ar trebui să devină propria mea înviere. Altfel, același dumnezeiesc eveniment, expresia celei mai tainice și atotcuprinzătoare iubiri a lui Dumnezeu, se transformă în drama propriei mele existențe, a veșnicei mele existențe.
(Nicușor Deciu, Ziarul lumina)