Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava (CJPC) au aplicat amenzi de peste o sută de mii de lei în urma unui control efectuat în unitățile de cazare și alimentație publică din județ. Șeful CJPC Suceava, Elena Oanea, a declarat că „din cei 83 de operatori economici verificați, 82 au fost găsiți cu abateri de la legislație și au fost sancționați cu amenzi sau avertismente”.
Neafișarea tarifelor de cazare la recepție, dotări neconforme cu clasificarea unităților de cazare și lipsa certificatului de clasificare sunt printre principalele abateri constatate în cadrul controlului.
Elena Oanea a declarat că „proprietarul unui hotel din Vatra Dornei a fost sancționat cu zece mii de lei, întrucât unitatea era într-o stare avansată de degradare, cu balustradele de la balcoane putrede, cu mobilierul din camere uzat, cu perdele rupte și mocheta ruptă și pătată”. Hotelul a fost închis de către inspectorii OJPC până la remedierea deficiențelor.
În ceea ce privește serviciile de alimentație publică, cele mai multe abateri vizează nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 privind combaterea efectelor tutunului asupra sănătății. Astfel de abateri s-au constatat la un număr de 18 operatori economici, aplicându-se amenzi în cuantum de 250 de lei fiecare.
Alimente expirate, produse depozitate fără a se respecta temperaturile impuse sau declarate, meniuri fără specificarea gramajului, sunt câteva dintre deficiențele constate de inspectori în cadrul controlului efectuat. În urma verificărilor au fost retrase de la comercializare și distruse 60 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 800 de lei.
În urma controlului efectuat în unitățile de cazare și alimentație publică, s-au aplicat 46 de amenzi, în valoare de 138.800 de lei și 36 de avertismente.





