Unitatea în credință

Sfântul Maxim Mărturisitorul prezintă unitatea deplină ce se realizează între credincioși și Hristos prin împărtășire ca pregătită de unitatea ce se realizează treptat între credincioși și Dumnezeu, între gândurile lor și Rațiunea divină, în cursul întregii Liturghii. Evanghelia, Simbolul cre¬dinței mărturisit în comun, sunt momente importante în această înain¬tare în unitate. Unitatea prin Sfânta Împărtășanie nu vine ca o esență fizică comună în cei ce se împărtășesc, sau între ei, ci ca o încoronare a unității spirituale de gânduri și de iubire, spre care au crescut credin¬cioșii prin Duhul Sfânt, rugând în comun pe Dumnezeu, lăudându-L în comun, mărturisind în comun aceeași credință, aducând ofrandă comună a Pâinii și a vinului. Ei s-au pregătit pentru a fi un „trup și un Duh” cu Hristos.
– Toți trebuie să creadă în Hristos întreg, chiar dacă nu toți se află la același nivel de înțelegere a Lui
Unitatea în Hristos, ca unitate desăvârșită în primul rând în aceeași Rațiune divină a rațiunilor tuturor, e pregătită prin unitatea de credință în acea Rațiune a tuturor. Cine nu admite prin credință pe Logosul divin întrupat, întreg, nu poate ajunge la unirea deplină cu El, la asemănarea cu El, la primirea Lui în sine în întregime. Cine nu-L laudă pe Dumnezeu deplin, împreună cu ceilalți pentru tot ce este El și pentru tot ce a făcut, nu se dăruiește Lui deplin și nu poate intra la El ca jertfă de laudă.
Hristos ca pâine spirituală sau e primit întreg sau nu e primit de loc, așa cum nu se poate descompune pâinea în elementele componente și să rămână totuși pâine. Se poate sesiza gustul pâinii la diferite niveluri, dar fiecare mănâncă calitativ aceeași pâine. Toți trebuie să creadă în Hristos întreg, chiar dacă nu toți se află la același nivel de înțelegere a Lui. Astfel Hristos, de care spun unii că se împărtășesc, nu mai e Hristos, ci un nume gol; iar cei ce afirmă că se împărtășesc împreună nu au comuniune ade¬vărată între ei.
– Sfântul Grigorie de Nazianz scrie: „Tot ce are Cuvântul carnal și hrănitor se va mânca cu măruntaiele și cu cele ascunse cu tot și se va mesteca spre digerare”.
– Sfântul Maxim Mărturisitorul punând aceasta în legătura cu dorul de a cunoaște pe Dumnezeu, Rațiunea supremă, și de a se uni cu El, dor im¬primat în rațiunea umană, spune și el că pe Hristos trebuie să-L primim în întregimea Sa ca Rațiune, dar cu rațiunile distincte cuprinse în El în mod armonios, adică să nu înlăturăm și să nu confundăm pe nici una cu alta.
„Deci acest mare dascăl, știindu-ne că avem amintitul dor natural după Dumnezeu, ne îndeamnă pe toți, prin învățătura lui, spre mâncarea duhovnicească a Mielului înjunghiat pentru noi și ne cere să păstrăm în chip distinct și cu bun folos nefărâmițată și neamestecată armonia mădu¬larelor, adică ale Mielului, ca să nu fim osândiți că rupem și că împrăștiem armonia bine orânduită a Trupului dumnezeiesc”.
E adevărat că după aceea Sfântul Maxim spune că fiecare se împărtășește de alt mădular al lui Hristos, după rațiunile dumnezeiești pentru care e mai pregătit prin rațiunea sa să le asimileze. Dar în fiecare mădular al trupului este impli¬cat trupul sau specificul trupului întreg. Prin aceasta Sfântul Maxim vrea să spună că fiecare înțelege din complexul raționalității divine unele ra¬țiuni mai mult decât altele, dar fără să le despartă de acelea.
În orice caz, toți se împărtășesc de același Hristos, trăind o ceremonie între înțelege¬rile lor. „Așa se mănâncă Mielul lui Dumnezeu și se mesteca spre diges¬tie duhovnicească, pentru ca să prefacă în Sine cu Duhul pe cei ce se îm¬părtășesc, pe fiecare din ei atrăgându-l și așezându-l în locul mădularului mâncat de el duhovnicește, potrivit cu ordinea și armonia trupului, ca să facă cu iubire de oameni Rațiunea din toate, cea singură mai presus de fire și de rațiune, ființa lucrurilor”.
Comuniunea euharistică cu Hristos are ca bază și ca semnifi¬cație comuniunea în credință, în cugetare
Biserica în calitate de Trup tainic al lui Hristos, hrănită din Logosul întrupat, este în primul rând o unitate simfonică în spirit, în credință. Comuniunea euharistică cu Hristos și în Hristos are ca bază și ca semnifi¬cație mai profundă comuniunea în credință, în cugetare, nu e o întâlnire sentimentală, superficială, trecătoare între indivizi care aparțin unor corpuri ecleziale ce formează întreguri spirituale ce rămân mai departe despărțite. Comuniunea nu poate fi nici măcar intercomuniune între ase¬menea corpuri spirituale ce rămân distincte. Comuniunea euharistică tre¬buie să fie comuniune statornică în cugetare și simțire. Cei ce se împărtășesc împreună trebuie să împlinească îndemnul: „Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim”. Ei trebuie să formeze un corp eclezial, să se poată săruta împreună ca semn al iubirii între cei uniți în cre¬dință. Nici cei ce aparțin unei schisme distincte de Biserica nu se pot împărtăși împreună cu membrii Bisericii, lipsind între ei iubirea față de aceeași Biserică și existând tendința de a înțelege și de a aprecia altfel tot ce spune Biserica, de a disprețui toate îndemnurile ei, toată condu¬cerea ei pastorală, ceea ce tulbură armonia care trebuie să domnească între mădularele Trupului lui Hristos. (Părintele Dumitru Stăniloae)