Liga I

Unirea Urziceni, campioana României!!!



Dan Petrescu, la cel mai mare succes din carieră
Dan Petrescu, la cel mai mare succes din carieră

Formația Unirea Urziceni a câștigat titlul de campioană a României, pentru prima oară în istorie, după ce a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Steaua București, contând pentru ultima etapă a Ligii I, transmite trimisul MEDIAFAX.
Echipa Steaua a deschis scorul în minutul 46, prin Bogdan Stancu, care a șutat sec de la 7 metri, după ce a primit o centrare de la Andrei Ionescu, și a reușit să-l învingă pe portarul formației Unirea Urziceni, Arlauskis.
Câteva minute mai târziu, în minutul 54, Unirea Urziceni reușește să egaleze, scor 1-1. Pasă Mehmetovici în adâncime, Paul Rusescu a preluat pe piept de la 18 metri și a șutat din întoarcere, din prima, de la 15 metri, trimițând mingea în colțul scurt al porții apărate de Zapata.
La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori, dintre care 350 susținători ai formației Steaua. Formația bucureșteană a fost susținută în tribune și de fostul antrenor al steliștilor, Walter Zenga și foștii jucători steliști Adrian Neaga, Nicolae Dică și Mirel Rădoi. Pe stadionul din Urziceni a fost prezent și Florin Cernat.
Suporterii echipei Steaua au afișat un banner cu mesajul „Unirea Campioană” și au scandat „Ole, ole, ole, ola, aplaudați campioana”.
Fanii bucureșteni au afișat alte bannere: „Tot ce iubeam, pentru ce veneam pe stadion de când mă știu, a dispărut… și poate doar din inerție, mai vreau acum aici să fiu” și „Varză de Bruxelles”. Pe parcursul partidei, finanțatorul Gigi Becali, prezent la Urziceni, a fost contestat de fani, la fel președintele CA al FC Steaua, Valeiu Argăseală, și jucătorul Florin Lovin.
Fanii Urziceniului au avut un banner cu mesajul: „Pentru voi „totul” este prea puțin, pentru noi sunteți eroi”.
Înainte de începerea partidei, la Urziceni, unde biletele pentru acest meci s-au distribuit gratuit, un tichet era vândut de speculanți în schimbul sumei de 100 de lei.
La golul de 1-0 al Stelei, galeria formației bucureștene nu s-a bucurat, în schimb s-a bucurat în momentul în care Urziceniul a reușit să egaleze câteva minute mai târziu.
În minutul 53, când s-a anunțat că la Pitești conduce FC Argeș în fața formației Dinamo, managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a sărit de pe bancă și i-a spus crainicului: „Ți-am spus tot timpul să nu anunți nimic”.
În momentul în care s-a anunțat că FC Brașov a marcat în meciul cu FC Timișoara, Mihai Stoica a început să plângă.
După încheierea meciului, imnul Ligii Campionilor s-a auzit la stația de amplificare.
Unirea Urziceni va evolua, în sezonul viitor, direct în grupele Ligii Campionilor.
Rezultatele complete înregistrate în partidele disputate, miercuri, în ultima etapă, a XXXIV-a, a Ligii I:
Universitatea Craiova – SC Vaslui 0-1
Au marcat: Wesley ’12
Gloria Buzău – Gloria Bistrița 2-1
Au marcat: Mansour ’13, Fl. Sandu ’69 / Azevedo ’51
Rapid – Politehnica Iași 2-2
Au marcat: Spadacio ’54, Herea ’62 / Ivelija ’13 – autogol, Ad. Cristea ’22
Unirea Urziceni – Steaua București 1-1
Au marcat: Rusescu ’54 / B. Stancu ’46
FC Argeș – Dinamo 5-2
Au marcat: Cazan ’13, Ad. Iordache ’45+6, Dulcea ’52, ’58, Doman ’89 / Zicu ’30, Cl. Niculescu ’90+3
FC Brașov – FC Timișoara 1-0
Au marcat: Hadnagy ’88
Pandurii Târgu Jiu – Oțelul Galați 1-0
Au marcat: Vasilache ’4 penalti
Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj 2-0
Au marcat: Bud ’47, Eric ’87
CS Otopeni – Farul Constanța 6-0
Au marcat: V. Iacob ’4, ’32, ’50, V. Negru ’55, Pană ’70, Drăghici ’80,

Clasamentul final al Ligii I

1. Unirea Urziceni 34 21 7 6 51-20 70 (19)
2. Dinamo București 34 20 5 9 56-30 65 (14)
3. FC Timișoara* 34 20 7 7 58-38 61 (16)
4. CFR Cluj 34 16 11 7 44-26 59 (8)
5. SC Vaslui 34 17 6 11 44-37 57 (6)
6. Steaua București 34 14 14 6 44-27 56 (5)
7. Universitatea Craiova 34 15 11 8 44-25 56 (5)
8. Rapid București 34 16 7 11 44-34 55 (4)
9. FC Brașov 34 14 13 7 35-25 55 (4)
10. FC Argeș 34 12 8 14 41-47 44 (-7)
11. Pandurii Târgu Jiu 34 11 10 13 27-36 43 (-8)
12. Oțelul Galați 34 11 7 16 37-48 40 (-11)
13. Gloria Bistrița 34 11 5 18 32-44 38 (-13)
14. Politehnica Iași 34 10 7 17 32-47 37 (-14)
15. Gaz Metan Mediaș 34 10 6 18 36-51 36 (-15)
16. Farul Constanța 34 8 6 20 27-56 30 (-21)
17. CS Otopeni 34 5 7 22 32-54 22 (-29)
18. Gloria Buzău 34 4 5 25 23-62 17 (-34)
* FC Timișoara a fost penalizată cu 6 puncte de FIFA, decizia în cazul său urmând să fie anunțată, joi, de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.


Jucătorii de la Unirea Urziceni au încins hora bucuriei
Jucătorii de la Unirea Urziceni au încins hora bucuriei
Dan Petrescu, la cel mai mare succes din carieră
Dan Petrescu, la cel mai mare succes din carieră


Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii
Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii