24 ianuarie este ziua în care sărbătorim an de an, din 1859 încoace, un mare eveniment al istoriei poporului român: Unirea Principatelor.
Este vorba despre Moldova și Țara Românească, două țări diferite în acele vremuri, dar care s-au unit la 24 ianuarie 1859, sub conducerea comuna a lui Alexandru Ioan Cuza. De atunci, această dată este amintită anual prin diferite manifestări, dintre care nu lipsește niciodată “Hora Unirii”, cunoscutul cântec pe versurile poeziei cu același titlu scrise de Vasile Alecsandri și publicate pentru întâia oară, la Iași, în numărul 51 al revistei “Steaua Dunării”.
Primii pași către unire s-au făcut odată cu evenimentele revoluției de la 1848, care – deși a fost înăbușită – a demonstrat în mod categoric dorința de independență și de unitate a românilor. Din păcate, neținând cont de interesele poporului român, Imperiul Otoman și Rusia Țaristă au încheiat la Balta Liman (cartier în Constantinopol), în primăvara anului 1849, o convenție valabilă șapte ani, care afecta grav suveranitatea Principatelor. Prin acea convenție se stabilea că domnitorii celor două țări românești să fie considerați înalți funcționari ai Imperiului Otoman și să fie numiți direct de sultan, cu acordul puterii “protectoare” – Rusia Țaristă. De asemenea, pentru acei șapte ani, adunările obștești se suspendau, locul acestora fiind luat de Consilii sau Divanuri ad-hoc, această nouă conducere fiind “apărată” prin aducerea a câte 25.000 de soldați în fiecare dintre țări.
Împotriva celor decise la Balta Liman, foștii lideri ai mișcării pașoptiste – exilați între timp și împrăștiați în întreaga Europă – au adresat un protest Adunării Naționale Franceze, iar apoi – din inițiativa lui C. A. Rosetti – s-au constituit, la Paris, în iunie 1849, în Comitetul Democratic Român. Apoi, în cursul anului 1853, s-a declanșat Războiul Crimeii, ca urmare a neînțelegerilor dintre puterile acelor vremuri, iar înfrângerea Rusiei a creat un nou echilibru pe continent și a permis ca problema românească să fie tratată ca o problemă europeană. Astfel, prin tratatul de pace încheiat la Paris în 1856, Principatele Române treceau sub protecția puterilor semnatare și căpătau dreptul de a face propuneri de reorganizare, care să se înfăptuiască ținând cont de dorințele românilor.
Reacțiile au fost atunci împărțite: Franța susținea înfăptuirea Unirii (dar sub un principe străin), același acord și l-au dat Rusia, Prusia și Sardinia, Anglia nu s-a pronunțat, iar împotriva s-au arătat a fi Turcia și Austria (pentru că fiecare avea sub stăpânire teritorii românești). Între timp, după anul 1853, pașoptiștii moldoveni și munteni se reîntorseseră masiv în țară și trecuseră la acțiune: au organizat o formațiune politică numită “Partida Națională” și au format Comitete ale Unirii.
Lucrările Adunării Ad-hoc s-au deschis în septembrie 1857, atunci când – pentru prima oară – au fost prezenți și deputați țărani, iar forțele sociale și politice erau chemate să se pronunțe în legătura cu această problemă atât de importanță.
Luna următoare a anului a adus și primele rezoluții, votate cu un conținut asemănător în Adunările Ad-hoc ale Moldovei și Țării Românești, prin care se exprimă clar voința de unire. Cererile Adunărilor au fost cuprinse într-un raport al Consiliilor puterilor europene și înaintate reprezentanților puterilor garante la conferința de la Paris, pe baza acestora fiind adoptată o convenție care cuprindea statutul internațional și principiile de organizare a Principatelor, dar care oferea românilor o unire incompletă. Statul astfel rezultat urma să se numească Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, dar – cu excepția a două instituții unice: Comisia Centrală și Înalta Curte de Casație și Justiție – în cele două țări ar fi trebuit să fie doi domnitori, adunări și guverne separate. Trebuie precizat că prin această convenție nici nu se încuraja, dar nici nu se descuraja “Partida Națională” în aspirația ei către unire, deoarece nu se preciza că domnitorii aleși în cele două țări ar trebui să fie persoane diferite.
Astfel, după mai multe dispute, în Adunarea Electivă a Moldovei, a fost propus și ales în unanimitate Alexandru Ioan Cuza – “om nou la legi noi”, după cum aprecia Mihail Kogălniceanu. În Țara Românească, însă, Adunarea Electivă era dominată de conservatori. De aceea, succesul acțiunii era posibil numai prin intervenția masivă și hotărâtă a maselor. De aceea, peste 30.000 de oameni au venit în jurul sediului Adunării în acele zile istorice, când – într-o ședință secretă – deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza – propunere acceptată în unanimitate. Alegerea aceluiași domn în ambele Principate a reprezentat o victorie însemnată a poporului român în lupta sa pentru formarea unui stat național unitar.
Întrunite la Paris pentru Conferința desfășurată între 26 august și 6 septembrie 1859 (și sub presiunea evenimentelor internaționale: războiul dintre Franța și Sardinia împotriva Austriei stătea să înceapă), marile puteri europene au fost nevoite să accepte unirea înfăptuită de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoașterea sa fiind limitată, însă, numai la durata vieții acestuia.
– Alexandru Ioan Cuza a introdus învățământul gratuit și obligatoriu
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Huși, în anul 1820, fiind unul dintre participanții activi la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova. Ca prim domn al Principatelor Unite, a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru formarea statului unitar român, realizat în iunie 1862. Apoi, împreună cu Mihail Kogălniceanu, a inițiat un larg program de reforme (împroprietărirea țăranilor, adoptarea unei noi constituții, introducerea învățământului gratuit și obligatoriu, secularizarea averilor mănăstirești, înființarea universităților din Iași și București) care au dus la modernizarea statului român. Silit să renunțe la putere în 1866, a fost exilat și a trăit la Viena și Florența. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în țară și înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (județul Iași), apoi reînhumat la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
