Unirea, această ZZ Top a fotbalului!



Vă amintiți, sper, calculele pe care le făceam chiar aici, în această rubrică, după meciurile din etapa a 2-a a grupelor Champions League, și în care încercam să vă demonstrez că Unirea este clar favorită la calificare de pe locul 2 în grupă. Văzusem toate cele 4 meciuri de până atunci și mi se păruse că ai noștri sunt clar mai buni și decât Stuttgart, și decât Rangers. În totuși complicata ecuație, mizam pe victoria Sevillei la Stuttgart, lucru care s-a și întâmplat alaltăieri, și care netezește considerabil parcursul Unirii. S-ar cuveni acum să vă povestesc și cum nu mi-a fost dat să văd decât bucățele (e drept că, totuși, cele mai importante) din acest formidabil succes al unei echipe românești. Așadar, concertul ZZ Top de la Polivalentă se terminase cam pe la primul fluier, dacă nu cumva chiar cu vreun minut mai devreme. Numai că în perimetrul sălii nu era nici un televizor (că doar șandramaua a făcut-o Ceaușescu pe vremea când începuse să nu se mai transmită nici Campionatul Mondial de Fotbal, așa că la ce bun să ai televizor!?). Toți ne întrebam, comentând spectacolul, și despre scorul de la fotbal. Momentul în care au început copiii să ne someze să-i ducem la McDonald’s-ul din apropiere până să moară de foame a fost unul binecuvântat: am ajuns acolo, o bandă întreagă de suceveni, taman când se comitea hențul de penalty. Nefiind și cu sunet, ne-a trebuit o vreme până să aflăm că scorul era 1-1, asta fiindcă niște imbecili care au cumpărat dreptul de transmisie, TVR 1, nu știu că pe ecran trebuie scrise numele echipelor, scorul și minutul. Când am văzut că-i 1-1 se făcuse deja pauză. Numai bună pentru comentarii, de data asta doar fotbalistice. Pe când beam cafeaua, s-a făcut de 1-2. Numai ăia care o aveau pe masă n-au aruncat-o pe ceilalți, din entuziasm (eu o băusem deja). La 1-3 eram deja pe picior de plecare, așa că urletul colectiv de bucurie s-a dispersat: jumătate înăuntru, jumătate pe aleile parcului. De 1-4 ne-a anunțat telefonic un bucureștean, fost câmpinean, cu care mă văd la mai toate concertele serioase. Peste o jumătate de oră, urmăream deja rezumatele, în casa unei cunoștințe. Concertul a fost o încântare: ZZ Top nu-s Rolling Stones, dar sunt buni. Tot așa și Unirea: n-o fi Real, dar nu-i rea deloc!