Sechestrat în mașina mea (nu mai am loc să deschid ușile) într-o mare de autoturisme așișderi, chinuindu-se toate să respire prin țevile de eșapament, opintindu-se în van, icnind din motoare, am vreme să meditez. De la Sângeru la Otopeni am făcut o oră. De la Otopeni până în București mi-am consumat combustibilul nervilor patru ore. Nervii sunt niște fire de păr care alcătuiesc o țesătură filigranală prin trupul nostru bolovănos, compus din oase, mușchi și cartilagii. Nervul dintr-o măsea, când e zgândărit te doare mai tare decât dacă ți-ai tăia piciorul cu securea. Cineva se joacă diabolic cu nervii noștri. Era să zic cu „nervii românilor”, dar renunț fiindcă formula, stoarsă de conținut și măreție de când politica face apel la „români” ca la un bau-bau al democrației, nu mai are valoare. Am timp, ziceam, să meditez. Zicala „Cine seamănă vânt culege furtună!” nu mai are nici ea semnificații valide azi. Corect ar fi, cred eu, „Unii seamănă vânt, noi culegem furtună”.
În București, oraș definit de presa autohtonă și străină ca fiind „sub asediu”, nu se mai poate respira. Poți muri cu zile. Privesc îngrozit disperarea de pe chipul unui șofer de ambulanță. Semnalizează sonor, vizual, iese jumătate pe geamul mașinii și dă din mâini. Poate că înăuntru este o femeie care naște. Poate că, întins pe scaunul bolnavului, un cardiac își dă ultima suflare. Privesc mașinile luxoase venite dinspre cartierele rezidențiale. De la Băneasa, de la Pipera, de la Corbeanca. O mașină de 100 mii euro devine la fel de inutilă, în pofida cailor ei putere, a dotărilor computerizate, ca un Trabant arheologic. Data trecută, tot cam prin zona aceasta, mai exact în dreptul Aeroportului Băneasa, pe banda dreaptă gemea pe roți Maybach-ul lui Becali, multimilionar, zice-se. La volan se găsea, ofensat de vecinătăți, chiar proprietarul. Mașina lui de o jumătate de milion de dolari staționa neputincioasă ca orice rablă luată din cimitirele vestice. Vai de mama celor care și-au construit vile în afara Capitalei. Și-au retezat accesul la birouri, la afaceri, și-au mutilat organul punctualității. Șansa ar fi pentru cei care își pot cumpăra elicoptere.
Cine a adus Capitala în acest hal? Sunt două cauze: una ține de inevitabilul avântului capitalist, cealaltă ține de mercantilism și imbecilitate. Nimeni nu poate opri înzecirea numărului de mașini. Cineva ar putea însă opri dezmățul grotesc al celor care au transformat Bucureștii într-un teatru de război. Bulevardele, străzile, străduțele, intrările și ieșirile din Capitală sunt cu restricționări, tăiate de șanțuri, pline de macarale și buldozere. În cele mai multe din aceste șantiere nu se face nimic. Un constructor pe care îl stimez îmi explică amănuntul tragerii de timp. Câștigătorii licitațiilor, aceiași din vremea lui Băsescu, moșteniți de Videanu, cârciumari deveniți asfaltatori și borduriști trebuie să justifice prețurile uriașe încasate astfel încât asfaltul de pe o străduță, care poate fi turnat într-o zi, e turnat în trei luni. Ei au semănat vânt, noi culegem furtună.
În politică e la fel. Tabloul doctrinar al partidelor e făcut terci. Cineva provoacă scurtcircuite, zăpăcește tot, amețește tot. Șoferii, în București, arată încruntați și înjurând spre Videanu. Politicienii, mulți dintre ei la fel de încruntați ca automobiliștii prinși în cleștele unei intersecții arată spre Băsescu. El seamănă vânt, politicienii culeg furtună. Mulți, crezându-se cu sacii în căruță, au fost sau vor fi zvârliți pe margini. Unii s-au trezit peste noapte din socialiști populari, din populari liberali. Au tăcut și au înghițit crezând că, prin compromis și docilitate, îl prind pe Dumnezeu de picior. Iată că nu-i așa.
Niciodată n-am întâmpinat sărbătorile de Crăciun într-un mai mare balamuc. „Zeus, scrie un ziar, râde undeva sus de se prăpădește”. Eu cred că râde dar nu-i râsul lui. Zicala românească, validă de o veșnicie, va redeveni ea însăși: „Cine seamănă vânt, culege furtună!”.
