Impozitarea câștigului din dobânzile bancare și instabilitatea cursului determină tot mai multe persoane să renunțe la banii plasați în bănci și să cumpere locuințe, potrivit consultanților imobiliari, care afirmă însă că revenirea pieței este întârziată de măsurile de austeritate.
„Există o tendință a cumpărătorilor care au cash în bănci să investească în imobiliare. Face sens. Se impozitează dobânzile la depozitele din bănci și cursul euro-leu nu este stabil. O investiție imobiliară în acest moment este oportună pentru protecția resurselor de lichidități. De obicei, investițiile se fac în imobile finalizate care pot fi achiziționate rapid”, a declarat agenției MEDIAFAX Ion Cătuțoiu, managing director al companiei imobiliare Real Time, din București.
El precizează că în ultimele luni locuințele au fost cumpărate pentru folosință proprie, însă de curând se observă o tendință de achiziție în scop de investiție, mai ales că prețurile sunt considerate bune.
Creșterea numărului de tranzacții realizate cu bani gheață a fost observată și de Cătălin Apetri, reprezentant al Coldwell Banker.
„Am observat, în ultimele luni, o tendință de achiziție a locuințelor cu cash, ceea ce a fost o schimbare neașteptată pentru piața rezidențială românească din ultimii doi ani. În același timp, discutând cu mai mulți clienți, ne-am dat seama că au existat depozite în bănci și că majoritatea au considerat că este momentul să profite de ele și să investească acești bani”, a declarat Apetri.
Pe de altă parte, el a arătat că un procentaj important dintre persoanele care au bani în bănci iau în calcul o achiziție imobiliară, însă preferă să mai aștepte, în speranța că prețurile vor continua să scadă.
„Îndrăznesc să spun că aceștia vor trece la o achiziție la primul semn de creștere a prețurilor locuințelor, mai ales că pe dobânda obținută din depozite oricum plătesc impozit”, a adăugat reprezentantul Coldwell Banker.
Unii agenți imobiliari spun că 35-40% din tranzacțiile intermediate de ei se realizează cu cash.
„Cred că vor fi mai multe cazuri de persoane care vor scoate banii de la bănci pentru a-i investi în imobiliare. Ei își vor scoate banii și vor aștepta chilipiruri. În plus, dacă ai cash poți obține reduceri de prețuri de 10.000-15.000 de euro la o locuință”, a afirmat un agent imobiliar de la o agenție din zona centrală a Bucureștiului.
Analistul Radu Zilișteanu spune, la rândul lui, că acest fenomen s-ar putea extinde deoarece aurul, valuta și proprietățile imobiliare sunt refugii pentru protecția lichidităților într-o perioadă de instabilitate.
„Când cursul crește și când te afli sub spectrul inflației în urma creșterii prețurilor ca urmare a majorării TVA, cei care au cash se refugiază în aur, în imobiliare, pentru a profita de prețurile mici, și în valute. În plus, nu mai este profitabil să ții banii la bănci pentru că unele cazuri se ajunge la dobânzi real negative. Depinde cum vor reacționa cei care au bani la bănci de decizia BNR de mâine (dacă va modifica dobânda de politică monetară – n.r.)”, a spus Zilișteanu.
În opinia sa, chiar dacă vor fi mai mulți bani pentru investiții imobiliare în perioada următoare din partea celor care au cash, piața tot nu-și va reveni, având în vedere măsurile de austeritate anunțate de Guvern.
„Piața imobiliară se confruntă acum cu o altă problemă, legată de dificultățile cu care bugetarii își vor plăti ratele la creditele imobiliare. În aceste condiții, oferta de pe piață va crește și mai mult, iar cererea eligibilă se menține încă la niveluri reduse. Măsurile de austeritate anunțate de Guvern vor întârzia revenirea pieței imobiliare cu cel puțin un an”, consideră Zilișteanu.
Începând cu 1 iulie, toate veniturile sub formă de dobânzi din conturile și depozitele bancare, indiferent dacă sunt la vedere sau la termen, vor fi impozitate cu 16%, potrivit unei ordonanțe de urgență pentru modificarea Codului Fiscal. Persoanele care au depozite la termen anterior datei de 1 iulie vor plăti impozit de 16% doar pe dobânda calculată de la această dată până la scadență.