Constatare

Unii primari se gândesc la proiecte europene, doar pentru a face excursii în țări străine



Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a atras atenția primarilor ca, atunci când vor să întocmească proiectele, să nu se gândească la unele avantajele imediate ale acestora, cum ar fi anumite deplasări în străinătate, ci la efectele asupra localităților pe care le conduc.
Flutur a precizat că în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu mai mulți primari pentru a discuta strategia de promovare a proiectelor prin programul Leader, unii dintre aceștia i-au spus că „prin acest program au înțeles să plece într-o excursie în Spania. Eu sunt împotriva acestui lucru. Sigur, poți să mergi în Spania, dar nu cu asta trebuie să începi. Trebuie să pleci de la conceperea proiectelor aici, să-i chemăm pe cei care au experiență, și pe urmă, când mergi în Spania, să știi ce să spui”.
Flutur a declarat că proiectele prin programul Leader pot fi accesate de primăriile care fac parte din Grupurile de Acțiune Locală, astfel de structuri fiind deja înființate în zonele Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Rădăuți. El a precizat că prin acest program pot fi finanțate proiecte care acoperă inițiative și activități neeligibile în alte programe cu finanțare europeană.
„Un exemplu ar fi finanțarea cu până la 200.000 de euro a instalațiilor fotovoltaice cu baterii solare pentru cătunele sau locuințele izolate din zonele de munte. Și noi avem astfel de zone unde nu a ajuns curentul electric. Apoi ar fi promovarea produselor tradiționale, adică obținerea de fonduri pentru popularizarea produselor tradiționale dintr-o anumită zonă, fie că este vorba de produse culinare sau meșteșugărești”, a mai spus președintele CJ Suceava.
Gheorghe Flutur a mai adăugat că în luna martie a.c., în județul Suceava vor fi prezenți specialiști italieni din regiunea Abruzzo, care îi vor instrui pe primarii suceveni cu privire la modul în care pot fi întocmite și promovate proiectele prin intermediul programului Leader.