Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” provenite din Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri, că apreciază declarațiile ministrului Gabriel Oprea drept justificate și se disociază de SCMD și protestele acestuia.
Biroul permanent al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” provenite din MApN (ANCMRR) precizează, într-un comunicat remis, vineri, agenției MEDIAFAX, că apreciază declarația ministrului Apărării, Gabriel Oprea, din data de 19 ianuarie, ca fiind „justificată, temeinic documentată, lămuritoare și corespunzătoare speranțelor marii majorități a cadrelor militare în rezervă și în retragere, a pensionarilor militari”.
ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza” anunță că se disociază de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), precizând însă că „în esență” cele două asociații au același scop, respectiv apărarea intereselor celor pe care îi reprezintă. „Dar nu putem fi de acord cu metodele «de luptă» ale acestuia (ale SCMD, n.red.): dezbateri nesfârșite la diferitele posturi de televiziune cu atacuri directe la instituțiile statului, organizarea de proteste stradale , acțiuni care duc la denigrarea hainei militare și a armatei”, se arată în comunicat.
„Recomandăm tuturor membrilor noștri să nu participe, pe 24 ianuarie 2011, la marșul organizat de către Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate și să nu uite niciun moment deviza noastră «Patrie, Onoare, Demnitate», să nu uităm că suntem militari și că educația dobândită de-a lungul anilor petrecuți în oștire ne obligă la un comportament demn și civilizat. Nu putem terfeli onoarea de militari și să ne înjosim în fața poporului român – vezi recentele incidente de la Constanța – suportând intervenții în forță asupra calității de militar al Armatei române”, se arată în comunicatul semnat de președintele Asociației, generalul (r) Mihai Iliescu.
Comunicatul menționează de asemenea că membrii asociației au încredere în asigurarea dată de ministrul Apărării Naționale „că dreptatea va triumfa în România”.
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere a postat pe site-ul său un anunț referitor la o serie de acțiuni de protest ce vor avea loc la 24 ianuarie în București și în toate orașele reședință de județ.
„În reședintele de județ participanții se vor strânge în fața prefecturii și vor depune două somații către Președinte și către Guvern”, se arată în anunț.
Membrii Sindicatului anunță că, la București, vor face un marș pornind din Piața Revoluției la ora 10.00, după întoarcerea delegației pe care o vor trimite cu listele cuprinzând toți membrii SCMD, având ca obiective sediile MAI, SRI, MApN. Marșul se va încheia în fața Academiei Militare, după întoarcerea delegației pe care SCMD o va trimite la Cotroceni.
MApN a postat, miercuri, pe site-ul instituției situația recalculării pensiilor militare, pe baza adeverințelor de venit, până miercuri, din care reiese că numărul dosarelor procesate este de 25.798, iar în 18.293 de cazuri pensiile cresc.
Astfel, din cele 3.272 de dosare ale pensionarilor cu carieră militară completă, toate pensiile de până în 3.000 de lei cresc, adică pentru 1.913 pensionari militari, iar, în cazul pensiilor peste 3.000 lei, pentru 717 cresc, iar 642 scad.
În cazul pensionarilor cu carieră militară incompletă, din totalul de 22.526 de dosare analizate, din cele 19.262 de pensii sub 3.000 de lei, în cazul a 15.104 este vorba despre o majorare, iar pentru 4.158 despre o reducere.
De asemenea, potrivit sursei citate, din cele 3.264 de pensii peste 3.000 de lei, din categoria pensionarilor cu carieră militară incompletă, 559 pensii vor fi majorate, iar 2.705 scad.
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a anunțat, miercuri, că pensionarii militari ale căror dosare nu au fost procesate încă și ale căror pensii au fost calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, vor primi retroactiv sumele ce li se cuvin.
„Pensionarilor militari ale căror dosare nu au fost încă procesate și care, potrivit legii, au primit o pensie recalculată la nivelul salariului mediu pe economie, le transmit să aibă încredere că vor primi retroactiv pensiile care li se cuvin de la 1 ianuarie anul acesta”, a spus Oprea.
„Chiar și în cazurile particulare în care anumite perioade din carieră nu au fost identificate în arhive, procesul de completare a informațiilor va continua până când va fi soluționat și ultimul dosar”, a mai spus ministrul.
Gabriel Oprea a făcut un apel, miercuri, la pensionarii militari, cerându-le „să fie atenți să nu se lase manipulați și să nu devină instrumente sau victime ale dezinformării”, susținând că „așa-ziși politicieni au ales să mintă cu nerușinare”.
Ministrul Apărării a mai spus că MApN nu are voie să interpreteze efectele juridice ale unor decizii judecătorești, dar a fost obligat să ceară opinia Guvernului și MJ. El a amintit că „punctul de vedere oficial este fără echivoc” și le-a recomandat celor care au „dubii, comentarii sau observații legate de acest punct de vedere”, să se adreseze Guvernului și Ministerului Justiției.
Oprea a reamintit că legea este în vigoare, iar procesul de recalculare continuă.