Copiii romi instalați în zonele urbane din România sunt afectați de izolare și de lipsa unor resurse elementare, cum ar fi apa potabilă, electricitatea, accesul la îngrijiri medicale sau educație, arată raportul pe 2012 al UNICEF privind situația copiilor în lume.
În câțiva ani, peste jumătate dintre copiii din lume vor crește în orașe. Există deja peste un miliard de copii care locuiesc în zonele urbane. Sinonime cu locurile de muncă, dezvoltarea, creșterea economică, accesul la educație, la îngrijiri, la distracție, orașele sunt, de asemenea, locul unor disparități foarte mari.
Așa cum arată raportul pe 2012 al UNICEF – Situația copiilor în lume – mulți copii nu au acces la serviciile de bază: apă potabilă, electricitate, îngrijire, educație și pot fi expuși exploatării și abuzurilor, expulzării și violenței. Un exemplu în acest sens îl constituie și romii români, a căror situație este ilustrată în cadrul raportului de Eugen Crai, directorul executiv al fundației Roma Education Fund.
România, unde, potrivit statisticilor oficiale trăiesc peste 1,5 milioane de romi, ilustrează dificultățile și posibilitățile legate de eforturile luptei împotriva inegalităților și de promovare a integrării.
Sărăcia afectează comunitățile de romi din regiunile urbane și rurale din România, cei mai săraci fiind regrupați în special în orașe de mărime mijlocie și în orașe importante. Ceea ce caracterizează situația romilor instalați în mediul urban este separarea care există între ei și restul populației și faptul că aceștia trăiesc de fapt în „ghetouri”.
Această problemă a „ghetoizării” este o manifestare fizică clară a excluderii lor, afirmă Eugen Crai. În lipsa unor politici privind promovarea integrării lor, romii s-au instalat la periferia orașelor, în principal pe terenuri virane, unde au rămas izolați și mulți dintre ei nu sunt racordați la serviociile publice.
În plus, afirmă el, lipsa unei locuințe permanente, asociată cu lipsa documentelor de identitate pot restrânge considerabil accesul la îngrijiri, educație și muncă. Expulzările, adeseori fără preaviz, intensifică această segregare.
Autorul dă ca exemplu viața unui copil dintr-un ghetou din București. Astfel, Laurențiu, în vârstă de 16 ani, locuiește în Ferentari, cartier cunoscut pentru numeroasa populație romă, clădirile devastate, sărăcia și numărul mare de copii neșcolarizați. La moartea tatălui său, mama lui l-a abandonat și el a fost plasat într-o instituție publică. În prezent, el locuiește cu bunicul lui, în vârstă de 70 de ani, și cu cei cinci frați ai săi, într-un apartament care nu este racordat la apă curentă și nici la gaze deoarece familia nu și-a putut plăti facturile.
Sărăcia urbană este deosebit de gravă pentru copii, care nu au practic niciun control asupra mediului lor și a nivelului lor de bogăție. Mulți dintre ei nu pot merge la școală, iar cei care merg întâmpină dificultăți din cauza lipsei de susținere adecvată.
Nivelul de școlarizare al copiilor romi din România este foarte scăzut la toate nivelurile, iar mulți dintre ei sunt plasați în unități de învățământ specializate în mod nejustificat.
