Copiii cu dizabilități au cele mai mici șanse să beneficieze de educație, sănătate și protecție, ei fiind printre cei mai expuși la violență, abuz, exploatare și neglijare, mai ales dacă sunt izolați în instituții din cauza stigmatului social și a costurilor financiare, arată un raport UNICEF.
Raportul „Starea Copiilor Lumii 2013 – Copiii cu dizabilități”, prezentat marți de UNICEF, arată că, la nivel internațional, există puține date în ceea ce privește numărul exact al copiilor cu dizabilități, tipurile de dizabilități pe care le au și modul în care acestea le afectează viața.
„Puține guverne au un ghid eficient pentru alocarea resurselor pentru a sprijini copiii cu dizabilități și familiile lor. O estimare globală din anul 2004 arată că 93 de milioane de copii – sau unul din 20 de copii cu vârsta până la 14 ani – au o dizabilitate moderată sau severă”, se arată în documentul citat.
UNICEF notează că minorii cu dizabilități au cele mai mici șanse să beneficieze de educație, sănătate și protecție, iar cei din familii sărace au șanse reduse să meargă la școala din comunitate sau să beneficieze de servicii de sănătate.
„Copiii care trăiesc în sărăcie și au o dizabilitate au șanse și mai mici să beneficieze de aceste drepturi fundamentale. Genul este o cauză importantă de discriminare – fetele cu dizabilități au șanse mai mici decât băieții să primească hrană adecvată și îngrijire. Din nefericire, pentru mulți copii cu dizabilități, excluziunea începe din primele zile de viață, atunci când ei rămân fără certificat de naștere. Dacă «nu există» oficial, ei nu pot beneficia de serviciile sociale și de protecția legală, care sunt cruciale pentru supraviețuirea și dezvoltarea lor. Marginalizarea crește odată cu discriminarea”, se subliniază în raport.
Potrivit documentului citat, familiile care au copii cu dizabilități se confruntă cu costuri de trai mai ridicate decât restul și pierd oportunități de a obține venituri.
Specialiștii spun că incluziunea socială a copiilor cu dizabilități este posibilă, însă se impune, mai întâi, o schimbare de percepție, o recunoaștere a faptului că toți copiii au aceleași drepturi, că pot fi agenți ai schimbării și că pot hotărî pentru ei înșiși și nu sunt doar beneficiari ai carității, că părerile lor trebuie auzite și incluse în politici publice și programe.
Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a declarat, marți, că în ultimii 20 de ani reformele intense din domeniul social, al sănătății și al educației și schimbarea de atitudine au îmbunătățit semnificativ viața copiilor cu dizabilități.
„În România, ca și în celelate state, copiii cu dizabilități sunt, în continuare, cei mai vulnerabili. Cu toate că România a aplicat reforme importante la nivelul protecției copilului, copiii cu dizabilități nu au profitat de pe urma acestora în aceeași măsură ca și ceilalți copii. (…) Mult prea des, comunitățile, ceilalți copii și părinții acestora nu doresc să interacționeze cu copiii cu dizabilități, din cauza dezinformării și a unor temeri nejustificate. A sosit momentul să accelerăm procesul de incluziune în societate a copiilor cu dizabilități”, a spus Blanchet.
Datele centralizate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice la sfârșitul lui 2012 arătau că în România erau înregistrate 697.169 persoane cu dizabilități, iar 97,5 la sută dintre ele se aflau în familie.
În aceeași perioadă, Direcția pentru Protecția Persoanelor cu Handicap a comunicat că, la nivel național, erau înregistrați 60.859 de copii cu dizabilități, 50,32 la sută fiind încadrați în grad grav de handicap. 20,01 la sută în grad accentuat și 29,67 la sută în grad mediu și ușor.
Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a precizat că România trebuie să ia măsuri corelate – educație, sănătate, protecție socială.
„Trebuie să avem o viziune unitară, să vedem ce dificultăți are fiecare copil și cum îl putem ajuta”, a declarat ministrul Câmpeanu, precizând că ministerul lucrează la elaborarea unei noi strategii în acest domeniu, pentru perioada 2014 – 2020, precum și la raportul pe care România va trebui să-l prezinte în acest an Comitetului ONU.
