Ungureanu vrea convocarea unui Consiliu European Extraordinar



Premierul Mihai Răzvan Ungureanu consideră necesară convocarea unui Consiliu European Extraordinar, declarația fiind făcută în contextul opiniilor formulate cu privire la opoziția Olandei față de aderarea României la Schengen, și la atitudinile „xenofobe, clar antieuropene”, scrie „Gândul”.
Ungureanu a apreciat că este nevoie de o discuție „francă” privind opoziția Olandei, a cărei guvernare este ținută „ostatică” de un partid extremist.
„Cred că pe Schengen trebuie făcut un efort suplimentar de insistență politică, nu doar declarativă, chiar dacă vom avea o dată fixă în septembrie. Discuția despre Schengen cred că trebuie purtată într-un context politic mai larg. Există un stat care se opune intrării României în spațiul Schengen pe seama unui calcul politic intern care derivă din fragilitatea guvernării, determinată de compoziția politică a guvernării. Sunt trei reprezentanți ai unui partid de extremă dreaptă care, așa se vede de la București, țin ostatică guvernarea, dictează pe temele importante. Nenorocirea este că acești trei sunt și promotorii unei atitudini xenofobe, clar antieuropene. Cred că e cazul să avem un Consiliu European extraordinar, în care să discutăm foarte sincer ce se întâmplă, cum putem reacționa pentru a susține politicile pro-europene, în așa fel încât asemenea cazuri care erodează politica europeană să nu țină captive politicile de integrare. Pentru că nu este doar cazul Olandei, ca să vorbim foarte deschis, este și cazul Finlandei. Cred că este cazul să discutăm franc cum reacționează Europa politică la creșterea influenței electorale a extremei drepte. Nu mi se pare indecent să recunoaștem problema, să o expunem și să căutăm soluții la nivelul statelor membre”, a declarat, ieri, Ungureanu, citat de RFI, într-o întâlnire cu presa străină acreditată la București.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu se va afla, joi, la Bruxelles, unde se va întâlni cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Președintele Traian Băsescu a declarat, pe 2 martie, la Bruxelles, că, în Consiliului European de primăvară, s-a stabilit ca luna septembrie 2012 să fie termenul limită pentru luarea unei decizii privind aderarea României la Schengen.
„Pentru prima dată s-a stabilit un termen limită – JAI din luna septembrie”, a spus Băsescu. Președintele a menționat că a discutat în marja reuniunii Consiliului European acest lucru, pentru că exista riscul ca luarea unei decizii să fie amânată fără a se stabili o dată certă. El a spus că singura problemă invocată de partea olandeză este legată de rapoartele MCV.
Șeful statului a calificat, totodată, poziția Olandei ca fiind „un abuz”. Președintele a reluat afirmațiile făcute la finalul lucrărilor reuniunii anterioare a Consiliului, potrivit cărora portul cunoscut ca fiind principala poartă de intrare a drogurilor în Europa este Rotterdam.
Tot în 2 martie, Mihai Răzvan Ungureanu afirma, la Iași, că decizia amânării aderării României la Schengen reprezintă un calcul politic intern al Olandei, iar ceea ce se întâmplă trebuie privit și „într-o altă cheie”, respectiv modul în care partidele de extremă dreapta încep să ia prizoniere guvernele statelor membre UE.
„Ce se întâmplă în cazul Schengen trebuie privit și într-o altă cheie. E o bună temă și pentru Consiliul European de a discuta despre modul în care partide de extremă dreapta încep încetul cu încetul să ia prizoniere guvernele statelor membre. O fac pentru calcule politice care nu servesc solidarității europene, care nu fac bine Uniunii în ansamblu și care, în opinia mea, sunt profund lipsite de etica pe care UE s-a construit”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.
Premierul a mai spus că acesta este un moment pentru a începe o discuție despre modul în care discursul extremist și xenofob începe să-și facă simțită prezența în parlamentele naționale și acolo unde prin mecanisme democratice ajunge să se alăture vocilor democratice din guvernele respective.
„Ar trebui să fim îngrijorați. Ceea ce s-a întâmplat în spațiul Schengen este un moment de cotitură pentru care Uniunea Europeană trebuie să dea un răspuns. Răspunsul îl vom avea în septembrie, însă adevărul e că așteptarea a fost mult prea lungă. Nu vorbesc aici de Olanda, care înseamnă o națiune de oameni industrioși, puși pe muncă, ci vorbesc de politicile care trec pe deasupra intereselor esențiale ale cetățenilor europeni”, a afirmat premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Guvernul olandez susține că România și Bulgaria nu au înregistrat suficiente progrese în combaterea corupției și criminalității organizate.