Guvernul va transmite oficialilor FMI și CE, la întâlnirea programată pentru miercuri, un semnal de continuitate privind respectarea angajamentelor convenite de fostul Cabinet și va permite noilor miniștri să se „acomodeze” cu membrii misiunii, a declarat, marți, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
„În primul rând, dăm un semnal de continuitate în ceea ce privește respectarea angajamentelor internaționale pe care guvernul precedent și le-a asumat, ni le asumăm la rândul nostru. Este și o întâlnire de acomodare cu noii conducători de ministere care sunt implicați în acoperirea angajamentelor noastre externe”, a spus Ungureanu.
El a apreciat că întâlnirea este una „normală, naturală”, în care nu va fi pusă în discuție scrisoarea de intenție convenită deja de cele două părți, ci doar vor fi analizate rezultatele obținute până în prezent.
„Discuția se va axa, în principal, pe situația economică internațională și pe ceea ce astăzi avem în țară. Evident, vom face o trecere în revistă a rezultatelor pe care, până în momentul de față, le-am înregistrat în punerea în aplicare a punctelor cunoscute din scrisoarea de intenție”, a afirmat premierul.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că Guvernul va discuta cu reprezentanții FMI, CE și BM „pe marginea scrisorii de intenție” convenită cu guvernul anterior și că întâlnirea va fi una „cordială”.
„Miniștrii și-au însușit țintele din scrisoarea de intenție și încearcă la rândul lor să-și clarifice toate aceste obiective împreună cu reprezentanții Fondului, avem noi miniștri care în acest moment trebuie să negocieze și să deruleze în continuare obiectivele scrisorii de intenție”, a afirmat Suciu.
El a adăugat că, formal, Guvernul nu va discuta cu FMI despre țintele de deficit, dar că informal nu exclude această posibilitate.
Premierul Ungureanu i-a invitat pe șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, și directorul pentru România al Directoratului General al Comisiei Europene, Istvan Székely, să vină, miercuri, la București, pentru o „întâlnire de lucru” pe teme economice actuale, care nu va viza și scrisoarea de intenție.
Scrisoarea de intenție a fost convenită de FMI și CE cu fostul premier Emil Boc, cu o zi înainte ca acesta să demisioneze din postul de prim-ministru, iar Ungureanu să preia conducerea Guvernului.