Fotbal Club Cetatea

Ungureanu și Leuciuc, campioni la alergări

Fotbaliștii Cetății s-au antrenat în localitate pe parcursul acestei săptămâni. Sucevenii au alternat alergările pe pista înghețată a stadionului Areni cu antrenamentele pe terenul sintetic de la Universitate. După ședința de pregătire de astăzi, galben-albaștrii vor primi două zile libere, urmând ca de luni să se intre în faza a doua a perioadei de pregătire, în care antrenamentele vor fi mult mai intense. „Majoritatea fotbaliștilor urăsc această perioadă de acumulări, deoarece antrenamentele sunt foarte dure. Sunt însă și jucători, foarte puțini e drept, care suportă foarte ușor acest calvar. Unul dintre ei este fundașul Constantin Ungureanu, care are niște parametri fizici de invidiat. O capacitate de efort peste medie are și juniorul Vlad Leuciuc”, a declarat antrenorul principal al sucevenilor, Marian Pană.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Bogdan Marasin, Maya Rotari și Vasile Ungureanu au devenit campioni la ediția cu numărul 14 a Cupei Monitorul după finale foarte echilibrate

Bogdan Marasin, Maya Rotari și Vasile Ungureanu au devenit campioni la ediția cu numărul 14 a Cupei Monitorul după finale foarte echilibrate